Presedintele Curtii de Apel Iasi, audiata de procurorii DNA intr-un dosar de favorizare a infractorului
by admin September 19, 2012 0 comments
Presedinta Curtii de Apel Iasi, Cristina Valeanu, audiata, miercuri, la sediul DNA Iasi intr-un dosar privind modul in care mai multi magistrati au solutionat procese vizand intabulari de terenuri, a fost pusa sub acuzare pentru favorizarea infractorului, relateaza agentia Mediafax. Judecatoarea Cristina Valeanu a fost audiata, miercuri, timp de o ora, de catre procurorii DNA Iasi, la ieirea din sediul insitutiei presedintele Curtii de Apel Iasi precizand ca i-au fost aduse la cunostinta invinuirile in dosarul in care este cercetata alaturi de alti magistrati ieseni.“Mi s-a adus la cunostinta faptul ca se fac cercetari. Acuzatiile la adresa mea nu sunt pertinente si sunt nefondate. Am exercitat toate procedurile in virtutea atributiilor conferite de lege”, a declarat presedintele Curtii de Apel Iasi, Cristina Valeanu.
Aceleasi surse au precizat ca magistratii ar fi acuzati de neglijenta in serviciu, dupa ce ar fi dat solutii favorabile in mai multe procese privind intabulari de terenuri.
Judecatorii ar fi emis sentinte eronate in cazul unor persoane care au reusit sa-si intabuleze terenurile, in baza unor acte false.
“Suntem in faza de aducere la cunostinta a invinuirilor, iar in acest moment nu putem oferi alte detalii”, declara, luni, Sorin Calin, procurorul sef al DNA Iasi.
Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, in acelasi dosar, miercuri, la sediul DNA Iasi, alaturi de presedinta Curtii de Apel Iasi, Cristina Valeanu, au fost audiate si alte persoane implicate in acelasi caz.
In acest dosar sunt cercetate in total peste 20 de persoane, inclusiv angajati ai Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara din Iasi.

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.