Procurorii au cerut condamnarea lui SOV la 7 ani de puscarie pentru favorizarea lui Nicolae Popa
by admin September 25, 2012 0 commentsProcurorii Parchetului General au cerut, marti, judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti condamnarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu la sapte ani de inchisoare cu executare, pedeapsa maxima, pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, informeaza Agerpres. De asemenea, procurorii au solicitat pedepse cu executare si pentru omul de afaceri Octavian Turcan si soferul lui Vintu, Alexandru Stoian.Solicitarile au fost facute la ultimul termen al procesului, instanta urmand a se pronunta pe 2 octombrie.
In ultimul sau cuvant, Sorin Ovidiu Vintu a declarat ca este nevinovat si a sustinut ca acest dosar ar fi o inscenare pentru a i se lua postul de televiziune Realitatea TV si pentru ca se incearca distrugerea afacerilor sale.
Pe 12 octombrie 2010, procurorii Parchetului General l-au trimis in judecata pe Vintu sub acuzatia ca i-ar fi transmis in Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de inchisoare in dosarul FNI.
Astfel, procurorii sustin ca, in perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vintu i-ar fi transmis lui Nicolae Popa doua transe, de 50.000 de euro si 20.000 de euro.
Suma ii era necesara lui Nicolae Popa pentru a se ascunde in scopul de a nu fi descoperit de autoritatile indrituite sa puna in executare mandatul european de arestare emis pe numele sau pentru executarea pedepsei de 15 ani inchisoare la care fusese condamnat prin hotarare judecatoreasca definitiva si executorie.
Procurorii sustin ca Sorin Ovidiu Vintu ar fi identificat si modalitatile concrete de transfer al banilor menite sa previna identificarea tranzactiilor si a persoanelor implicate in aceste operatiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro ar fi fost pus in executare de Octavian Turcan.
De asemenea, pe 11 noiembrie 2009, Vintu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o alta transa, de 20.000 de euro, suma ce urma a fi folosita pentru plata diferitelor servicii de Nicolae Popa, mai spun procurorii.
Potrivit acestora, dupa ce Nicolae Popa a fost arestat in Indonezia, pe 2 decembrie 2009, Vintu si Alexandru Stoian ar fi desfasurat actiuni de sprijinire a lui Nicolae Popa cu scopul ingreunarii procedurii de extradare a acestuia in Romania.
Sprijinul s-ar fi concretizat in demersuri de ingreunare a procedurilor de extradare, pentru a-l scapa pe condamnat de inchisoare si a-l ajuta sa ramana in Indonezia.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.