Calin Popescu Tariceanu, atac voalat la adresa lui Antonescu: Atitudinile de tafna si artag fata de UE ne indeparteaza de Europa
by admin November 20, 2012 0 comments
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, marţi, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, că atitudinile de “ţâfnă şi arţag” faţă de liderii UE nu vor face decât ca România să ajungă în postura de ţară “izolată, marginalizată şi frustrată”. “Cred că declaraţiile total neinspirate la adresa Uniuni Europene, a instituţiilor europene, a unor lideri europeni, au fost o greşeală care riscă să ne pună într-o postură de ţară izolată, marginalizată şi frustrată, de ţară care nu a înţeles mecanismele europene, n-a înţeles practicile şi conduita europeană”, a declarat Tariceanu.Liderul deputaţilor PNL a precizat că, “dacă vrem ca Europa să ne respecte, trebuie mai întâi să ne respectăm pe noi”.
Totodată, el a criticat faptul că în momentul de faţă România se prezintă la negocierile de la Bruxelles cu o rată de absorţie de 10%, care sunt imputabile guvernelor Boc şi Ungureanu.
De asemenea, fostul premier a susţinut că este necesară introducerea unui nou mecanism în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene.
“Ar trebui să deschidem o dezbatere publică în legătură cu un nou mecanism care să funcţioneze pe viitorul exerciţiu bugetar, deci din 2014 până în 2020, a unui nou mecanism de absorbţie care să asigure transparenţă, eficienţă, o bună aliniere a stimulentelor personale cu interesul public în cazul funcţionarilor şi o clară responsabilizare a oficialilor care lucrează în domeniul absorţiei fondurilor europene”, a susţinut Tăriceanu.
El a precizat că banii europeni sunt soluţia pentru “echilibrarea finanţelor publice româneşti”, respectiv pentru acoperirea deficitului de cont curent, finanţarea deficitului bugetar fără creşterea datoriei publice, inclusiv în mod indirect susţinerea cursului valutar prin echilibrarea pieţei valutare.

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.