Invidia din CSM

Intamplarea si diversi sefi de publicatii m-au trimis sa relatez cativa ani din plenul Consiliului. La inceputuri, mare lucru nu se intampla in sedintele de multe ori prelungi si plicticoase. In vechiul CSM domnea armonia. Plamaditi din aluatul fostilor procurori si judecatori formati sub comunism, scoliti la vechea scoala de partid si, in cazul unora, parasutati in magistratura pe nebanuite cai oculte, in randul cel dintailor magistrati ai Romaniei dicta unanimitatea, dizidenta fiind privita drept o boala psihica. Atunci, ca si acum, reprezentantii societatii civile erau o gluma proasta.

Odata cu plecarea (prin usa din dos) din institutie a lui Dan Lupascu si a Lidiei Barbulescu, noul Consiliu promitea multe. Tinerii judecatori si procurori, trecuti prin INM si prin alte serii de examane dificile, oameni cu principii si cu bune intentii, nu pur si simplu ticalosi, cum erau unii dintre cei pe care i-au inlocuit, au dat semnalul unei schimbari de mentalitate a sistemului.

Disputele recente si deloc firesti din CSM au in spate orgoliul si invidia. Din perspectiva judecatorilor procurorii nu prea sunt magistrati, desi legea spune exact pe dos. Daca in scurta existenta post-revolutionara Consiliul a fost condus numai de judecatori, odata cu candidatura si alegerea unui procuror in functia de presedinte a produs o mini-revolta a judecatorilor. In acesta blestemata meserie in care gandul la pensie ( in cuantum de 80% din venitul brut pe ultima luna de activitate) intuneca si cele mai lucide constiinte, orgoliul si invidia fac ravagii. Procurorii sunt independenti dar judecatorii par a fi “si mai independenti”. Procurorii sunt acuzati zilnic ca fac dosare la comanda politica, judecatorii mult mai rar, desi numarul achitarilor este infim si cu totii sunt platiti din bugetul Ministerului Justitiei. Atata timp cat nu se face o distinctie legala intre judecatori si procurori, revoltatii pot pleca la culcare. Atata vreme cat un procuror poate deveni peste noapte judecator  (vezi cazul nefericitului Deliorga) nimeni nu este “vinovat” de alegerea lui Haileala sef al CSM.

In alta ordine de idei, daca spusele lui Cristi Danilet sunt adevarate, Costiniu Viorica ar fi trimis in timpul sedintei de alegere a noii conduceri a CSM mesaje cu menirea de a face presiune pe judecatori si inamovibilii din CSM s-au supus, este de-a dreptul penibil. In “vechiul” CSM Costiniu era luata peste picior pana si de Virgil Andreies, coleg de generatie, pe motiv ca, inventa si invoca in interventiile sale articole din Codul Penal. Individa tipa ca din gura de sarpe cand Macovei declara ca exista coruptie in justitie. In nici trei ani sotul sau era fotografiat rusinos cu catuse la maini si in duba Politiei,  retinut pentru coruptie. Desigur, nu se cuvine sa alegem un procuror in fruntea CSM, “ati innebunit, astia ar fi in stare sa ne retina pe toti”, parca ar trebui completat SMS-ul venerabilei judecatoare.

Cu jumatate din plen format din “oameni noi”, in urma cu doi ani CSM pornea la drum cu toate panzele sus. In scurt timp, diferente de viziune si de mentalitate la urma urmei si-au spus cuvantul. Horatiu Dumbrava si-a asumat preluarea conducerii. Judecator reformist, Dumbrava a pornit cu dreptul printr-o serie de decizii menite a transparentiza activitatea Consiliului. Tot atunci  a prins radacini ideea semnarii buletinelor de vot, lucru care-l scoatea din minti pe Bogdan Licu. In scurt timp Dumbrava devine tinta tandemului Haineala – Ghica (cea din urma fiind pupila lui Lupascu). Linistea s-a risipit odata cu constientizarea faptului ca, presedintele si vicepresedintele CSM au statut de demnitari. Pana la infiintarea birourilor personale a mai fost un pas. Consilierii, girofarul si soferii personali au completat statutul celor doi alesi ai Plenului. Paza SPP a venit ca o cireasa pe tortul privilegiilor. Basca informarile din partea SRI.

Dupa un mandat dus chinuit la capat, cu cateva interventii puctuale bine plasate intru independenta sistemului judiciar, Dumbrava a plecat facand loc tandemului Haineala – Ghica. Din motive care-mi scapa, la jumatatea mandatului, cele doua schimba radical directia, nu inainte de a pune cruce la o serie de initiative bune gandite in precedentul mandat. (Aici nu fac referire la noul ghid privind relatia intre mass-media si sistem, un regres din punctul meu de vedere).

Dorinta de continuitate in gestionarea problemelor sistemului poate fi invocata in acest moment, insa nu este suficienta. Pe de alta parte, proiectul lui Aron mi-a smuls un zambet numai la reamintirea dialogului dintre acesta si Daniela Panioglu. Semne bune nu are anul pentru CSM. Cu toate acestea le doresc membrilor sai sa treaca peste ambitiile paguboase si peste micimea orgoliilor. Din pacate sau din fericire,  justitia poarta intreaga responsabilitate a unui esec dar si a unui rasunator succes al Romaniei incercate de astazi. Daca cei dintai magistrati ai tarii isi consuma timpul si energia pe forumuri in incercarea de a gasi o explicatie rationala la ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta la CSM, suntem pierduti. Daca peste cateva zile acest joc penibil ia sfarsit si se pun serios pe treaba, ramanem indatorati cu scoaterea palariei si multumirea pentru trasarea unui destin european.