Guvernul pro-european de la Chisinau a fost demis. Se intorc la putere comunistii pro-rusi
by admin March 5, 2013 0 commentsGuvernul Republicii Moldova, condus de premierul Vladimir Filat, a fost demis în urmă cu puțin timp cu voturile majorității deputaților. Pentru moțiunea de cenzură au votat fracțiunile PD, PCRM și deputații neafiliați, scrie Unimdia.info. Potrivit Info-Prim Neo, în termen de trei zile, prim-ministrul Vlad Filat trebuie să prezinte demisia Cabinetului de miniştri.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, luni, speranţa ca R. Moldova să nu intre într-un derapaj politic prin adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, el apreciind că un astfel de derapaj ar face foarte mult rău cetăţenilor şi nu neapărat politicienilor din R. Moldova, scrie Mediafax.
Solicitat să comenteze parcursului european al R. Moldova, în situaţia în care Parlamentul urma să voteze, marţi, moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, Traian Băsescu a precizat: “Sper din tot sufletul ca Alianţa pentru Europa să rămână în picioare pentru că este esenţial ca la Vilnius, la întâlnirea Parteneriatului estic, Moldova să fie teafără şi să se poată parafa Acordul de liber schimb între UE şi Moldova”.
“O intrare într-un derapaj politic ar face rău nu spun neapărat politicienilor, dar cetăţenilor Republicii Moldova le-ar face foarte mult rău. Sper din tot sufletul ca Moldova să nu rateze mâine”, a adăugat şeful statului.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a depus joi, la Parlament, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de către Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.