Judecatorul Adrian Neacsu, urmarit penal de DNA, a fost suspendat din CSM

Judecatorul Adrian Neacsu, urmarit penal de DNA, a fost suspendat din CSM

by March 6, 2013 0 comments

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, suspendarea din functie a judecatorului Adrian Neacsu, de la Tribunalul Vrancea, membru ales in CSM, ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale impotriva acestuia de catre procurorii anticoruptie pentru abuz in serviciu, uz de fals si fals in inscrisuri.  “In sedinta de miercuri, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din functia de judecator, incepand cu data de 6 martie 2013, a domnului Neacsu Toni Adrian – din cadrul Tribunalului Vrancea, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa”, se arata intr-un comunicat CSM.
Solicitarea de suspendare a fost prezentata Sectiei pentru judecatori a Consiliului de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie- Directia Nationala Anticoruptie.

Judecatorul Adrian Neacsu a declarat marti, dupa audierile de la DNA, ca “ceea ce probabil s-a urmarit de la inceput, si anume suspendarea mea din CSM, este pe cale sa se intample, mai e o chestiune de zile, este o simpla formalitate”. “Este o zi buna de bilant pentru DNA, a mai reusit, repet, suspendarea unui membru CSM”, a afirmat judecatorul Neacsu.

Potrivit DNA, in sarcina acestuia s-au retinut infractiunile de participatie improprie la abuz in serviciu contra intereselor publice (10 acte materiale), fals intelectual (5 acte materiale), participatie improprie la uz de fals (5 acte materiale) si fals in inscrisuri sub semnatura privata (5 acte materiale), toate in forma continuata.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<