PSD pregateste in laboratoarele sale structura Guvernului Ponta 3
by admin February 26, 2014 0 commentsÎn noua structură guvernamentală, discutată deja în linii mari înaintea anunţului oficial al PNL legat de ieşirea de la guvenare, Cabinetul Ponta 3 ar urma să rămână cu 17 ministere, să reducă numărul de miniştri delegaţi, dar să includă 4 posturi de vicepremieri, dacă şi UDMR intră la guvernare. Reprezentanţii maghiarilor sunt în negocieri pentru două ministere, UNPR va primi Internele pentru Gabriel Oprea, iar PC, pe lângă avansarea lui Daniel Constantin pe un post de vicepremier, face diligenţele pentru a obţine încă un portofoliu, cedând în schimb, preşedinţia Senatului atunci când va fi eliberată de Crin Antonescu.
Între actualii miniştri scârţâie scaunele lui Robert Cazanciuc, în pericol să fie schimbat la cererea PSD-iştilor din teritoriu, dar şi al Rovanei Plumb, Mediul fiind revendicat şi de UDMR.
Un Guvern Ponta 3 cu 17 ministere, patru viceprim-miniştri şi patru miniştri delegaţi este, în linii mari, soluţia pe care USD se pregăteşte să o avanseze marţea viitoare Parlamentului, cooptând şi UDMR la guvernare. Din negocierile deja avansate la momentul ruperii oficiale a USL prin ieşirea PNL de la guvernare, rezultă că UDMR va intra în noul Executiv cu un post de viceprim-ministru pentru Kelemen Hunor şi două portofolii ministeriale din care unul este cel de la Cultură, eliberat de Gigel Ştirbu (PNL). Cum reprezentanţii maghiarilor au refuzat oferta lui Victor Ponta de a prelua şi Comunicaţiile, în discuţie rămân Mediul şi, eventual, Sănătatea.
O altă negociere încă în desfăşurare se poartă cu PC care doreşte păstrarea ministrului delegat pentru IMM-uri, a Ministerului Agriculturii, dar şi câştigarea unui portofoliu nou. Acesta ar putea fi cel al Pădurilor şi Apelor, prin preluarea de Constantin la Agricultură. Oferta PSD, pe de altă parte, ar fi un post de viceprim-ministru şi Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.