Cazul Plesu: CNA a amendat Antena 3 cu 300 000 de lei

Cazul Plesu: CNA a amendat Antena 3 cu 300 000 de lei

by March 20, 2014 0 comments

CNAAntena 3 a fost amendata cu 30.000 de lei pentru atacurile la adresa lui Andrei Plesu, scrie site-ul specializat Pagina de Media, care noteaza ca a fost nevoie de doua ore de dezbateri, o jumatate de ora de discutii pe propuneri de sanctionare si mai multe tururi de voturi pentru a se ajunge la aceasta decizie. Amenda este cu 20.000 de lei mai mica decat cea aplicata de Consiliu aceluiasi post pentru cazul Andreea Pora si a fost propusa de Laura Georgescu, presedintele CNA, primind votul a sase dintre membrii Consiliului, noteaza Pagina de Media.

Laura Georgescu a spus ca propunerea sa este un compromis: “Suntem cu cvorumul la limita, suntem deci intr-o situatie de compromis, decat sa nu iasa nicio propunere mai bine sa iasa un compromis”, a argumentat aceasta. In timpul dezbaterilor ce au precedat votul pentru aplicarea amenzii de 30.000 de lei au existat cinci propuneri de sanctionare, potrivit sursei citate.

  • Cele mai mari sanctiuni au fost propuse de Florin Gabrea (intreruperea emisiei cu 10 minute, timp in care sa fie difuzat doar textul sanctiunii) si Narcisa Iorga (200.000 de lei amenda), dar acestea nu au primit mai mult de doua voturi.
  • Monica Gubernat a facut prima propunere de sanctionare, de 10.000 de lei, pentru limbaj injurios si instigare la violenta, dar a retras-o ulterior.
  • Christian Mitielu, un alt membru CNA, a propus reluarea amenzii de 50.000 de lei care a fost aplicata de CNA postului Antena 3, la inceputul lunii trecute, pentru cazul Andreea Pora.
  • Consiliul National al Audiovizualului a analizat in sedinta de joi si editia din 16 martie a emisiunii Sinteza zilei in care a fost reluat subiectul Andrei Plesu.

Mugur Ciuvica, unul dintre invitatii lui Mihai Gadea in editia din 16 martie, a incercat sa explice in fata CNA de ce a spus despre Andrei Plesu ca “minte ca un porc”.

“Eu puteam sa le spun ca sunt minciuni ordinare, ca sunt minciuni sfruntate, alte formule puteam sa gasesc. Mi s-a parut si mi se pare in continuare cea mai potrivita formula cea pe care am folosit-o, si anume ca domnul Plesu minte ca un porc, pentru ca mintea ca un porc in interviul respectiv legat de niste lucruri concrete, verificabile despre vizita lui Emil Constantinescu in Statele Unite ale Americii, dar in acelasi timp am raspuns si unor insulte ale domnului Plesu”, a afirmat Ciuvica.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.