Cine a fost maestrul Szobi Cseh? Viata si opera marelui cascador

Cine a fost maestrul Szobi Cseh? Viata si opera marelui cascador

Cine a fost maestrul Szobi Cseh? Viata si opera marelui cascador

by August 1, 2014 0 comments

Szabolcs (Szoby) Cseh s-a nascut la data de 11 decembrie 1942, in orasul Miercurea Ciuc (judetul Harghita), intr-o familie de secui. Inca din timpul facultatii, el a lucrat ca zburator la trapez la Circul de Stat din Bucuresti, in trupa “Ganea”. Aflat in anul trei de facultate, el a colaborat in calitate de cascador la filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi in anul urmator in filmele “Impuscaturi pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer si Huckleberry Finn” (productie franceza) si “Serbari galante” (in regia lui Rene Claire).
Incepand din 1966, de la debutul sau, Szoby Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice, lungmetraje si de televiziune, din care 25 sunt productii straine sau coproductii.

Din 1967, Szoby Cseh a fost promotorul scolii de cascadorie din Romania. A ocupat pana in 1979 pozitia de metodist la Studioul Cinematografic din Buftea si consilier de lupte al Centrului National al Cinematografiei (CNC), ipostaza in care a colaborat la realizarea tuturor filmelor produse in perioada respectiva de studiourile cinematografice romane, care contineau secvente de actiune-lupte, si a facut unele dintre cele mai dificile cascade, o parte unicat pe plan mondial.

Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice in strainatate, ca regizor de actiune-lupte si cascador.

In 1975, a fost coordonatorul scolii de cascadori din Germania.

Pe 8 ianuarie 1990, Szoby Cseh a infiintat Asociatia Cascadorilor Profesionisti din Romania, fiind ales presedinte al acesteia.

De asemenea, intre 1999 si 2002 a colaborat la realizarea secventelor de actiune in peste zece filme artistice straine realizate in tara, inclusiv “Amen”, in regia lui Costa-Gavras.

Cascadorul Szoby Cseh a fost decorat cu Ordinul National “Serviciul Credincios” in grad de Cavaler.

In 2011, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a cascadorului Szoby Cseh. Acesta a declarat atunci ca el s-a dus de buna voie la ofiterii Securitatii pentru a “face ordine in studiouri”, explicand ca exista foarte multa coruptie in industria cinematografiei.

Anul trecut, pe 22 mai, Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat irevocabil ca Szobi Cseh nu a colaborat cu Securitatea.

Szoby Cseh a jucat in filme precum “Inima de tigan” (Alexandru Fotea, Iura Luncasu, 2007), “Totul se plateste” (1986), “Colierul de turcoaze” (1985), “Masca de argint” (1985) (toate trei, filme regizate de Gheorghe Vitanidis, in seria “Margelatu”), “Burebista” (1980), “Profetul, aurul si ardelenii”, de Dan Pita, “Un august in flacari” (1974), “Un comisar acuza”, de Sergiu Nicolaescu.

Szoby Cseh a fost pasionat si de sculptura. A fost membru de onoare al Uniunii Artistilor Plastici si membru al Asociatiei De Arte Da Vinci.

Unul dintre proiectele sale de suflet a fost Gladiator, initiat in 2005. Programul are ca scop prevenirea si combaterea comportamentului antisocial la copii – pentru integrarea sociala a copiilor fara posibilitati materiale, orfani sau din familii dezorganizate, lipsiti de adapost sau cu handicap, inclusiv cei cu probleme de violenta si delincventa juvenila.

Filmografie Szobi Cseh:
• Dacii (1967) – debut
• Impuscaturi pe portativ (1967) – Sportivul
• Die Lederstrumpferzahlungen (“Ultimul mohican” (Povestirile lui Ciorap-de-piele)), episodul “Das Fort am Biberfluß” (Fortul de la Raul Castorului) (1969) – Pfeilspitze (“Varf de sageata”)
• Mihai Viteazul (1971)
• Un comisar acuza (1974)
• August in flacari (1973) – film TV
• Buzduganul cu trei peceti (1976) – Preda Buzescu
• Profetul, aurul si ardelenii (1978)
• Burebista (1980)
• Pruncul, petrolul si ardelenii (1981)
• Grabeste-te incet (1981)
• Trandafirul galben (1982) – Buza de iepure
• Ochi de urs (1983)
• Misterele Bucurestilor (1983) – Buza de iepure
• Masca de argint (1985) – Buza de iepure
• Colierul de turcoaze (1986) – Buza de iepure
• Totul se plateste (1987) – Buza de iepure
• Martori disparuti (1988)
• Doi haiduci si o crasmarita (1993)
• Inima de tigan (2007) – serial TV – Sanyi

Potrivit HotNews.ro

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<