Adriean Videanu, urmarit penal pentru abuz in serviciu. In acelasi dosar, a treia oara

Adriean Videanu, urmarit penal pentru abuz in serviciu. In acelasi dosar, a treia oara

Adriean Videanu, urmarit penal pentru abuz in serviciu. In acelasi dosar, a treia oara

by September 9, 2014 0 comments

Magistratii Judecatoriei Sectorului 5 au dispus ca procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa inceapa urmarirea penala a lui Adriean Videanu, fost primar general al Capitalei, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu. Decizia este definitiva, potrivit Hotnews.ro.

Instanta a admis o plangere a companiei SC Ruxandra Trading SRL, prin care aceasta societate a contestat o solutie de neincepere a urmaririi penale in cazul lui Videanu, potrivit Agerpres.

“In baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedura penala admite plangerea formulata de petenta SC Ruxandra Trading SRL in contradictoriu cu intimatul Videanu Adriean. Desfiinteaza ordonanta de clasare nr. 586/P/2009 din 20.03.2014 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie mentinuta prin Ordonanta nr. 1103/II-2/2014 din 06.05.2014 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dispune trimiterea dosarului nr. 586/P/2009 la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea completarii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infr. de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave prev. de art. 297 N.C.pen rap. la art. 309 N.C.pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 N.C.pen. fata de suspectul Videanu Adriean. In baza art. 275 alin. 3 cpp. cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Definitiva”, se arata in decizia instantei.

In anul 2007, reprezentantii SC Ruxandra Trading SRL au depus o plangere penala impotriva a trei angajati de atunci ai Primariei Bucuresti, respectiv arhitectul-sef, Adrian Bold, seful Directiei Juridice, Adrian Iordache, si seful Directiei Inspectie, Viorel Uleia, plangerea extinzandu-se si la Adriean Videanu.

SC Ruxandra Trading SRL sustinea faptul ca in anul 1996 a inchiriat de la municipalitate un teren de 9.550 de metri patrati, pentru care a obtinut si o autorizatie provizorie in vederea construirii unui complex comercial.

Compania a actionat apoi in judecata Primaria iar Curtea de Apel Bucuresti l-a obligat in anul 2000 pe primarul general sa elibereze o autorizatie de constructie definitiva si sa concesioneze terenul respectiv.

Firma mai sustinea ca Videanu a refuzat sa puna in aplicare decizia instantei, municipalitatea a dispus demolarea unei cladiri ridicate de SC Ruxandra Trading SRL iar terenul a fost dat in folosinta Ambasadei Frantei, pentru construirea Liceului Francez.

Ruxandra Trading SRL facut plangere penala impotriva lui Videanu, reclamand faptul ca a fost prejudiciata cu suma de 3,7 milioane de euro, dar atunci procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale in acest caz.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<