MIRON MITREA a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu EXECUTARE

MIRON MITREA a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu EXECUTARE

MIRON MITREA a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu EXECUTARE

by October 15, 2014 0 comments

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia nu este definitivă.

La ultimul termen al procesului, din 3 octombrie, procurorul DNA a solicitat condamnarea celor trei inculpaţi din acest dosar, Miron Mitrea, Irina Jianu şi Nicolae Popescu, la pedepse de închisoare cu executare, fără să nominalizeze şi cuantumul acestora.

Procurorul a susţinut că, în cazul lui Miron Mitrea, faptele de care acesta este acuzat au conotaţii “grave” şi sunt dovedite de probele aflate la dosar, astfel încât se impune aplicarea unei condamnări cu executarea pedepsei.

De cealaltă parte, avocaţii au cerut achitarea inculpaţilor, susţinând că nu există dovezi care să ateste vinovăţia lor.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Citeste mai mult pe RomaniaTV.NET

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<