Iniţiativă. Marş, în Capitală, pentru susţinerea legii dării în plată şi anti-BNR

Iniţiativă. Marş, în Capitală, pentru susţinerea legii dării în plată şi anti-BNR

Iniţiativă. Marş, în Capitală, pentru susţinerea legii dării în plată şi anti-BNR

by February 28, 2016 1 comment

Circa 250 de persoane au participat duminică, în Capitală, la un marş pentru susţinerea legii dării în plată şi împotriva conducerii BNR care s-a opus proiectului în forma actuală, oamenii aruncând, în semn de protest, cu monede pe treptele din faţa Băncii Naţionale a României, scrie mediafax.ro.

Conform sursei, protestatarii s-au strâns, în jurul orei 12.00, în faţa Palatului Victoria şi au pornit apoi în marş pe traseul Calea Victoriei – Lipscani – Smârdan -bd Naţiunile Unite – bd Libertăţii – Piaţa Constituţiei.

Organizatorii au anunţat că mitingul este unul de susţinere a legii dării în plată şi împotriva abuzurilor sistemului bancar.

“ Vrem să susţinem legea dării în plată aşa cum este ea, fără amendamente, luând ca exemplu concret consumatorii persoane fizice care au aceleaşi drepturi indiferent de situaţie”, a declarat, sursei citate, Daniel Teodorescu, organizator şi membru al Grupului clienţilor cu credite în franci elveţieni.

Citiţi mai multe pe http://www.mediafax.ro/social/250-de-oameni-la-un-mars-de-sustinere-a-legii-darii-in-plata-galerie-foto-15090179

Facebook Comments Box

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. Adrian Vasile
    #1 Adrian Vasile 28 February, 2016, 19:56

    As mentiona ca au fost circa 500 de persoane, atmosfera a fost super. Nota zece organizatorilor acestui miting de protest impotriva BNR si in sprijinul adoptarii cat mai grabnice a legii darii in plata in forma propusa de initiatorii legii. Aprecieri merita si politia si jandarmeria romana care au asigurat conditiile desfasurarii in siguranta a mitingului.

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.