Un fost ministru PDL il acuza pe Emil Boc de implicare in dosarul DNA privind Gala Bute

Un fost ministru PDL il acuza pe Emil Boc de implicare in dosarul DNA privind Gala Bute

Un fost ministru PDL il acuza pe Emil Boc de implicare in dosarul DNA privind Gala Bute

by March 23, 2016 0 comments

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a declarat miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că fostul prim-ministru Emil Boc le-a solicitat membrilor Cabinetului, în anul 2011, să sponsorizeze evenimentul Gala Bute prin intermediul companiilor de stat din subordine.

Afirmaţia a fost făcută de Ion Ariton în timpul audierii sale în dosarul “Gala Bute”, în care este judecat alături de Elena Udrea, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii. 

“În ianuarie 2011, am auzit prima oară discutându-se în Guvern despre Gala Bute. Atunci a fost promovat proiectul de hotărâre de guvern de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului de promovare a brandului de ţară, inclusiv în cadrul galei de box ‘Campion pentru România’. Proiectul a fost adoptat la finalul şedinţei de Guvern din 5 ianuarie 2011. Înainte de Paştele din anul 2011, am avut o discuţie informală cu colegii din Guvern şi premier. Ni s-a cerut de către premierul de atunci Emil Boc celor care au în subordine companii care pot sponsoriza evenimentul Gala Bute să facă acest lucru, bineînţeles într-un cadru legal. În aceeaşi zi sau a doua zi, când am ajuns la minister, am discutat cu directorul de cabinet şi cu directorul economic să ia legătura cu directorii de companii din subordinea Ministerului Economiei, dacă pot face sponsorizări către Federaţia Română de Box, într-un cadru legal, aşa cum am discutat la Guvern”, a declarat Ariton, în sala de judecată, potrivit Agerpres.

El a precizat că nu a mai urmărit apoi acest subiect şi a aflat abia când a fost chemat la DNA ce companii au sponsorizat Gala Bute şi despre ce sume este vorba.

Ariton a adăugat că, în mai 2011, a avut loc o şedinţă la sediul Ministerului Economiei, unde au fost convocaţi reprezentanţi ai companiilor din subordine, însă el nu a participat la întâlnire şi “a stat liniştit” în biroul lui, deoarece era convins că legalitatea demersului era verificată de fiecare companie în parte.

Fostul ministru a mai susţinut că, la acea vreme, ştia că Federaţia Română de Box este organizatorul galei şi nu o firmă a lui Rudel Obreja, pe care de altfel nici nu îl cunoştea.

La o întrebare pusă de procurorul de şedinţă, Ion Ariton a declarat că Ministerul Economiei are în subordine companii de stat puternice, cum ar fi Romgaz sau Transgaz, şi la minister veneau zeci de solicitări de sponsorizare a unor evenimente sportive, de teatru, şah etc.

“Şi acum dacă eram ministru, aş fi sponsorizat echipa de handbal a României. Gala Bute a fost singurul eveniment, când colegii mei i-au chemat la minister pe directorii din companiile din subordine, deoarece era un eveniment de anvergură şi fusese asumat de către Guvern. La minister veneau zilnic 20-30 de cereri de sponsorizare, dar aceste sponsorizări nu le făcea ministerul, ci companiile din subordine. Sunt convins că şi acum este la fel. Nu am avut niciun dubiu că Federaţia Română de Box este organizatorul galei, având în vedere ce se hotărâse în Guvern şi discuţiile cu prim-ministrul”, a mai spus Ariton.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.