Nimeni nu este deasupra legii?!Pe cine protejează așa zisul stat paralel în județul Alba

Nimeni nu este deasupra legii?!Pe cine protejează așa zisul stat paralel în județul Alba

Nimeni nu este deasupra legii?!Pe cine protejează așa zisul stat paralel în județul Alba

by Noiembrie 27, 2017 0 comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

Într-o societate normală justiția este oarbă. Adică toți cetățenii unei tări sunt egali în fața legii, indiferent de poziția sau funcția pe care o ocupă. Din păcate, în ultimii ani, am observator, cu ochiul liber, că există personaje controversate care , parcă, au obținut imunitate în fața ilegalităților. Un asemenea caz îl reprezintă primarul de la Alba Iulia, Mircea Hava, unul dintre cei mai importanți baroni locali ai PNL, cu cea mai mare influență din Ardeal.

Edilul, deși a fost implicat în numeroase afaceri dubioase pe plan local, deși a avut mai multe dosare penale, de fiecare a scăpat, inexplicabil ( citește AICI ). Mai mult, ziarul nostru a sesizat Agenția Națională de Integritate într-un dosar, mai mult decît evident, de conflict de interese și incompatibilitate( citește AICI). După numeroase presiuni și intervenții la cel mai înalt nivel de la ANI, care au durat mai mult de un an de zile, Agenția ne-a anunțat, în mod oficial că a început cercetarea acestui caz, deoarece ar exista suspiciuni rezonabile de conflict de interese de tip penal( citește AICI). Acest lucru se întâmpla prin luna mai a.c. De atunci, tăcere totală. Nimeni de la ANI  nu mai vrea să dea un răspuns pe acest dosar.  Oare cine îl protejează pe Mircea Hava? Oare chiar putem vorbi despre așa zisul stat paralel?

De curând ne-a parvenit un material despre o rețea foarte bine închegată din sistemul organelor de forță din zona Ardealului ( județele alba și Sibiu), formată din polițiști și procurori. Această grupare organizată ar fi fost dezvăluită, în 2013 ( dar care este funcțională și astăzi)  de fostul comisar AlexandruTancău. Aici, se pare,  se află secretul protecției  la nivel înalt și local al liderului liberal, MirceaHava, unu dintre cei puternici șii nfluenți oameni politici din zonă, dar și alți acoliți din anturajul primarului.

Din această rețea fac parte, potrivit schemei prezentate de fostul comisar Tancău:

1) Laura CodruţaKövesi – procuror-şef DNA Bucureşti, fost procuror-general al României, naşa lui Adrian Drăghici, şef Operaţiuni Speciale Alba, prietenă foarte bună şi susţinătoarea lui Boiceanu Danusia, șefa DNA Alba, venită de la Sibiu, unde a lucrat mai întâi.

2) Adrian Drăghici – subcomisar, şef Operaţiuni Speciale Alba, finul lui Kövesi, şeful lui Carmen Bucur, şefa Operaţiuni Speciale (interceptăricomunicaţii) Sibiu, soţia lui Bogdan Bucur, prieten foarte apropiat cu Boiceanu Danusia.

3) Carmen Bucur – şefa Operaţiuni Speciale Sibiu, fostă Soanea, soţia lui Bogdan Bucur, fina şi prietena intimă a lui Boiceanu Danusia. Ea face toate interceptările, legale şi ilegale, ale telefoanelor celor care prezintă interes şi tot ea prelucrează datele pe care le pune la dispoziţia lui Boiceanu Danusia. Duce un stil de viaţă peste posibilităţile ei financiare, îi plac hainele de lux, parfumurile scumpe şi cluburile de fiţe.

4) Bogdan Bucur – poliţist la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, soţul lui Carmen Bucur, finul şi omul de încredere al lui Boiceanu Danusia; ar face  acesteia tot felul de comisioane: cumpărături, curăţenie în casă, dus-adus copilul de la şcoală, culegere de informaţii despre persoanele care prezintă interes, face dosare penale împotriva persoanelor pentru care primeşte ordin de la Danusia Boiceanu. Când aceasta era şefă la DIICOT Alba, o transporta de la Sibiu la Alba Iulia şi înapoi cu maşina de serviciu SCCO Sibiu, iar ea ar fi decontat transportul ca şi cum s-ar fi deplasat cu mijloace proprii. Ar fi obţinut informaţii secrete din Primăria Sibiu, în legătură cu intenţia de a construi în Pădurea Dumbrava (în zona fostului depozit militar) un Aqua Park, şi, împreună cu Sebastian Veştemeanu, ar fi cumpărat terenuri la limita de proprietate cu parcul acvatic (zona Tropinii Noi – Răşinari), în scopul de a le specula ulterior. Îi plac hainele scumpe, parfumurile, maşinile scumpe şi cluburile. Ar frecventa foarte des clubul Liquid din Sibiu, unde nu ar plăti ce consumă.

5) Sebastian Veştemeanu – şeful SCCO Sibiu, cumătru cu Danusia Boiceanu (aceasta i-a botezat copiii lui Veştemeanu), face dosare la comanda lui Boiceanu, plin de datorii, şeful şi partenerul de afaceri al lui Bogdan Bucur, prieten foarte bun cu Cătălin Miculescu. Mama lui Veştemeanu răspunde de Casa de Ajutor Reciproc de la Poliţia Capitalei; are un cumnat cu funcţii importante în Poliţie; sora lui este tot poliţistă în Bucureşti. A fost cumnat cu Christian Sabbagh, de la Kanal D.

6) Cătălin Miculescu – comisar-şef la SCCO Sibiu şi profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prieten intim cu Sebastian Veştemeanu şi Danusia Boiceanu. Face dosare la comanda lui Boiceanu, în general pe infracţiuni economice. Soţia lui este broker de turism şi asigurări. Prin intermediul soţului şi al şefului Poliţiei Avrig (Ştefan) a încheiat o grămadă de contracte de pensii private poliţiştilor de la Avrig şi de la posturile din vecinătatea Avrigului. Miculescu ar fi partener de afaceri cu un turc, care are magazinul de obiecte din aur din Promenada Mall Sibiu. Cu turcul s-ar întâlni aproape zilnic în jurul amiezii şi ar servi masa împreună, de obicei la Restaurantul Pasaj, de lîngă Butoiul de Aur. Ar fi  omul lui Nicolae Popa, zis Corsarul. Ar intermedia pentru acesta împrumuturi (cămătărie şi recuperarea acestora, contra comision). Ar fi instrumentat, la comanda lui Nicolae Popa şi a Danusiei Boiceanu, în 2012, dosarul cămătarilor şi notarilor din Sibiu (Mihai Cornea, Constantin Cornea, Damian şi alţii, printre care şi notarul Mărgineanu).

7) Virgil Năstase – poliţist la SCCO Sibiu (subinspector sau inspector), un apropiat al Danusiei Boicean şi BogdanBucur. La scurt timp după ce a absolvit Şcoala de ofiţeri, şi-a deschis Restaurantul Taverna Românească, de pe Strada Tîrgu Vinului din Sibiu (în prezent a vîndut afacerea).

8) Danusia Boiceanu – şefă la DNA Alba, a ajuns la Sibiu, deoarece procurorul Florin Nanu a renunţat la funcţie în favoarea ei (acesta ar avea  obligaţii faţă de ea, în sensul că ar lua bani de chirie – deşi ar avea locuinţă proprietate personală – pe un apartament „închiriat” de la Boiceanu. Banii de chirie reprezintă o sumă egală cu 50% din salariu – aproximativ 6.000 lei/lunar). La Alba, ar făcut mai multe dosare la comandă politică, una dintre „victimele” ei fiind fostul şef al SRI Alba (Tarnu) care a fost achitat în instanţă, dar a fost nevoit să se pensioneze. A fost căsătorită cu Viorel Comăniţă – fost şef al vămilor, în prezent condamnat şi deţinut. Există informaţii că ar „adăposti” o parte din banii pe care Comăniţă i-a obţinut din şpăgi cât a fost şef la vămi. Este prietenă intimă cu Codruţa Kövesi, care o apără şi o susţine. E naşa familiei Bucur (Bogdan şi Carmen) şi naşa copiilor lui Sebastian Veştemeanu. Ea l-a susţinut pe fostul şef al DIICOT Alba, procurorul Mureșan. Acesta este „ajutat” în îndeplinirea ordinelor de procurorul Cristian Florea, de la DIICOT Alba, văr cu baronul local David Florea, deţinătorul „FloreaGrup“ (cu afaceri în domeniul comerţului cu carburanţi, construcţii şi transporturi), unul dintre cei mai importanti finanțatori ai lui Mircea Hava, cu multe lucrări pe bani publici în județul Alba. Amintim faptul că DNA i-a închis lui Hava două dosare penale grele.

9) Alex Florenţa – procuror la DIICOT Sibiu, omul de încredere al Danusiei Boiceanu. Aceasta l-a adus la DIICOT de la Parchetul Local Sibiu pentru că era incompatibil, deoarece soţia lui estejudecător la Judecătoria Sibiu. A dat examen la Parchetul de pe lângăTribunalul Alba, iar la DIICOT este doar detaşat.

10) Cristian Florea – procuror la DIICOT Alba, fost subaltern al Danusiei Boiceanu, face dosare la comandăpentruaceasta. Văr cu patronul „FloreaGrup“, îlprotejează de neplăcerile „legale”. Este „prieten” apropiat al unui anume Bîrsan, din Sebeş – Alba, care face coletărie, la limita legii, între România -Spania. Acesta ar deține un fond de vînătoare privat și  două hoteluri în Austria.

Facebook Comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.