Sacru sau profan! Războiul Arhiepiscopului de Alba Iulia cu presa

Sacru sau profan! Războiul Arhiepiscopului de Alba Iulia cu presa

Sacru sau profan! Războiul Arhiepiscopului de Alba Iulia cu presa

by March 4, 2019 0 comments

După lungi tergiversări, după un proces lung și cu vicii procedurale la prima instanța, după mai multe anchete jurnalistice ce au vizat scoaterea la lumina a mai multor ilegalități si presupuse ilegalități înfăptuite de reprezentanții Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Tribunalul Alba Iulia a dispus astăzi cercetarea veridicității unor înscrisuri întocmite de Arhiepiscopie, scrie Opinia Transilvană, ziar care a fost dat în judecată de IPS Irineu, proces care se judecă de câțiva ani de zile.

Istoria pe scurt

Opinia Transilvană susține că ”încă din anul 2017 mai mulți reprezentanți mass media din județul Alba au început să scoată la iveală mai multe fapte reprobabile sau suspiciuni cu privire la eventuale ilegalități înfăptuite de IPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia și de o parte din aghiotanții săi. Totul a culminat anul trecut când în mod cu totul dubios, IPS Irineu numește fără concurs un teolog, fost student sub-mediocru, în postul de preot paroh la Bisericuța de lemn de lângă stația de Salvare, Sfântul Antonie cel Mare. Asta deși rânduielile și legile interne ale BOR prevăd că o parohie de oraș de acest grad se ocupă numai prin concurs și cu o procedură clar stabilită. Desigur, peste toate aceste proceduri, este voia și pofta ierarhului.

Astfel se face că pe fondul mai multor dezvăluiri apărute în presă la acea vreme, IPS Irineu își adună mai mulți preoți din subordine pentru a face front comun împotriva reprezentanților mass media și pentru a se răzbuna pentru lipsa de “osanale” și lingușeli cu care probabil că acesta este obișnuit de toți aghiotanții săi.

O astfel de mostră de adulație ceaușistă am găsit în “Credința Străbună”, ziarul Arhiepiscopiei, unde permanența Consiliului Eparhial îi declară IPS Irineu: “devenirea noastră se bucură de privilegiul unei paternități autentice în persoana Arhipăstorului nostru. În încercarea de a găsi modele sănătoase și repere statornice in viață, Părintele Arhiepiscop Irineu ne poate scuti de inutilitatea atâtor căutări durabile și dileme prelungite, scriind cu propria sa viață cel mai frumos compendiu de teologie morală aplicată”.

Că doar nu o să scrie despre palatul de 400 mp locuibili în care se nevoiește IPS Irineu Ionel Pop, sau despre plagiatorul si agramatul Pr. Bucurenciu, sau despre cum au vrut să strămute o biserică monument istoric, construită de martirul Horea, sau despre cumetriile din funcții, sau despre afacerea cu laptopurile băgare pe gâtul preoților, sau despre aroganța protopopului Slevaș, sau despre sacoșa de bani cu care s-a prezentat IPS Irineu la bancă ca sa deschidă un cont, sau despre controlorul Pintea, spaima preoților, sau despre cum nu sunt suportați copiii la predicile Înaltului și privirile re educatorului Orzeiu, sau despre…

În speță, IPS Irineu intentează un proces publicației Opinia Transilvană din Alba Iulia și în mod direct jurnalistului Radu Ciobotea, încercând astfel să tragă probabil un semnal de alarmă întregii bresle astfel încât ochii vigilenți ai jurnaliștilor să ocolească de acum încolo afacerile necurate care ar putea exista în cadrul Arhiepiscopiei de Alba Iulia.

Este vorba despre acțiunea deschisă de IPS Irineu și acoliții săi (Orzeiu, Bucurenciu, Botoiu, Avram) la Judecătoria Alba Iulia, unde într-un concurs de împrejurări (probe încuviințate și administrate cu lipsă de procedură, audierea unui martor aflat în legături de interese cu reclamanții, relații apropiate ale judecătoarei cu reprezentanții Arhiepiscopiei – la scurt timp s-a căsătorit religios, slujba cununiei fiind oficiată la părintele Botezan) li se dă și dreptate.

Dosarul se mută în apel la Tribunalul Alba. Justiția, în sfârșit, își dovedește independența și știința de carte, astfel că la termenul de astăzi s-a întâmplat ceea ce jurnalistul Radu Ciobotea spunea încă de când procesul era la Judecătorie. În primul rând, IPS Irineu trebuie sa se supună și el legii civile, iar la instanță trebuie sa lase cârja și se se legitimeze cu buletinul: se numește Pop Ionel.

Cred că ar fi trebuit, pentru ca Pop Ionel (IPS Irineu) să târască în tribunalele din România reprezentanții presei, să aibă binecuvântarea sau acordul expres al superiorilor săi. Și asta pentru ierarhul Irineu este sub ascultarea directă a Mitropolitului de la Sibiu, Laurențiu Streza”.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.