Ce nu a spus Iohannis despre înțelegerile lui Viktor Orban cu Liviu Dragnea și Ludovic Orban

Ce nu a spus Iohannis despre înțelegerile lui Viktor Orban cu Liviu Dragnea și Ludovic Orban

Ce nu a spus Iohannis despre înțelegerile lui Viktor Orban cu Liviu Dragnea și Ludovic Orban

by April 29, 2020 0 comments

Președintele Iohannis a ieșit cu un discurs fără precedent în istoria sa politică, adoptând o declarație de tip Vadim, demagogică și cu mare marjă de dezinformare. ”PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor”, referindu-se la adoptarea tacită a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, în Camera Deputaților, dar care urmează să fie respins, fără probleme, la Senat. Probleme adevărate se află în altă parte.

Atunci când ar fi trebui să iasă în față pentru a condamna unele înțelegeri ale premierul ungar cu lideri politici români( Dragnea și Orban), prin care Ardealului era scos la mezat pentru extinderea influențelor economice în zona intracarpatică, Iohannis a tăcut mâlc. Binențeles că era informat de serviciile secrete despre cum dorește Budapesta să investească în agricultura românească din zonele maghiare, dar Iohannis a închis ochii. S-a arătat președintele dezinteresat de subiect  și după ce ambasadorul român la Budapesta a reacționat dur la programul economic al Ungariei privind finanțarea țăranilor unguri din Ardeal. Acesta atrăgea atenția asupra unui atentat la suveranitatea statului român. Nimic nu s-a întâmplat, iar în 2019 a fost inaungurat acest program, care se extinde și anul acesta.

Vă prezentăm articolul publicat, în exclusivitate, la începutul acestui an, pentru a înțelege mai bine unde este pericolul reprezentat de Ungaria lui Orban: (https://www.ancheteonline.ro/2020/01/udmr-agent-de-influenta-cum-s-a-infiltrat-budapesta-in-spatiul-economic-romanesc/):

”Ungaria își diversifică acțiunile de creștere a prezenței sale în Transilvania. Potrivit politicii promovate de Viktor Orban, zona intracarpatică reprezintă ” spațiu vital ” economic și cultural  pentru maghiarime, aducându-ne aminte de politica promovată de Germania în anii 30. Pe fondul slăbiciunilor manifestate de statul român, diluat și corupt de dilentantismul politicienilor români, Budapesta și-a extins, extrem de periculos, influențele în lumea transilvană.

Mai nou, Ungaria profită de o breșă în politica agricolă europeană și  investește masiv în susținerea fermierilor maghiari din România. Cu toate că ambasadorul român la Budapesta, Marius Lazurcă,  a protestat, anul trecut, față de încălcarea reglementărilor UE și acuzând discriminare pe criterii etnice, Budapesta și-a continuat misiunea în Transilvania. Orban nu putea lua asemenea măsuri de unul singur, ci a găsit cozile de topor din țara noastră.

Potrivit presei ungare, premierul  Orban a negociat, încă din 2018, direct cu Liviu Dragnea, acest program de investiții, ajungându-se la o înțelegere mutuală (70%, ungurii, 30%, românii).   Fără un acord, nimic, fapt  pus în discuție de diplomatul român de la Budapesta. Afacerea continuă și  în 2020, sub  noua guvernare, cei doi Orban, înțelegându-se între ei, în urma medierii UDMR.

Programul se derulează într-o structură bine organizată, pe filiera udemeristă, cu oameni  plasați în zone cheie din județele Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare și Bihor. Totul, dirijat politic. De întreaga operațiune se ocupă o fundație maghiară din Târgu Mureș, înființată de curând, special pentru a realiza astfel de activități cu bani veniți de la Budapesta. Este vorba de Pro Economica, al cărui director economic este Monika Cozma, un personaj foarte important în mediile UDMR, dar și cele ale FIDSZ, om de încredere al lui Viktor Orban.

A studiat școala medie și liceul în limba maghiară din România, apoi studiile universitare la Budapesta. A lucrat ani de zile în Ungaria, dar, apoi s-a întors în România.

Născută la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna, Kozma Mónika a plecat după Revoluție, alături de părinții care credeau că, la Budapesta, viața va fi mai ușoară. A absolvit acolo două facultăți – specializările administrație și economie la Universitatea Corvinus –, iar după școală a fost managerul companiei Hungarowind KFT, stabilind o premieră pentru Ungaria, primul parc eolian dezvoltat, și dovedind că nu îi este teamă de provocări și nici de a-și susține cauza în fața oricui.

Perioada aceasta care a început în 1993 avea să se încheie în 2009, când, cică  din motive  personale, Kozma Mónika s-a întors în România, în județul Mureș, pentru a se căsători cu primarul comunei Glodeni. A ajuns și pe la București,  și la recomandarea UDMR, a lucrat în Ministerul Economiei. Un cal troian al Ungariei, implantat în cercurile de decizie românești.

În cele din urmă, a primit sarcina să deruleze, prin fundația Pro Economica,  programul de finanțare a fermierilor maghiari. Este vorba de 30 de milioane de euro, prin care sunt finanțați 5000 de fermieri maghiari, dar și un număr mic de români, care cunosc limba maghiară.

Necunoscută în presa românească, Monika Kozma a devenit vocală în mass-media  ungară, ea dând interviuri, în special în oficioasele guvernamentale. „Pro Economica este o organizaţie civilă înregistrată în România, care cheltuie bani sosiţi din Ungaria. Conform reglementărilor UE pentru aceasta nu este nevoie de niciun fel de acord bilateral, deoarece nu este vorba despre un program comun de lângă graniţa UE, ci de faptul că o fundaţie română oferă sprijin din banii unui alt guvern”, scrie publicația Magyar Nemzet, considerată oficios guvernamental, citată de Rador.  A deschis birouri la Sfântul Gheorghe, Târgu Mureș, dar și la Gheorghieni. La inaugurarea sediului de la Gheorghieni, chiar în clădirea unde funcționează UDMR,  au fost prezente toate notabilitățile ungare, din țara vecină și din Transilvania.

Prezent la deschiderea birorului de la Gheorgheni, vicepreşedintele CJ Harghita, Tihamér Barti,  a declarat că această posibilitate oferită de Guvernul Ungariei este o mare şansă pentru agricultorii din Ţinutul Secuiesc şi şi-a exprimat încrederea că tot mai mulţi se vor folosi de această posibilitate în interesul dezvoltării economiei din zonă.

La  semnarea contractelor a fost prezent, anul trecut,  și secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe, Levente Magyar, care a declarat că programul aduce o satisfacţie celor din zona Câmpia Mureşului.  Magyar i-a mulţumit în mod special preşedintelui PSD, Liviu Dragnea pentru sprijinul acordat, “fără de care programul nu ar fi ajuns în această etapă”.

Binențeles, finanțarea a fost dirijată politic, tot de reprezentanții UDMR, câștigătorii acestui proiect primind informații, doar pe linie politică. Înscrierile s-au derulat doar pe câteva zile, aplicațiile fiind făcute doar pe site-ul Pro Economica și pe cel al Guvernului ungar. Achiziția de utilaje, prin aceste fonduri ungurești  nu se realizează decât printr-o singură firmă agreată, SC Ryal Dru SRL Cristești, județul Mureș. Tot o firmă a UDMR”.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.