
Jale mare în Ungaria, de Trianon. Comemorare pentru întoarcerea în propriile granițe
by Ancheteonline May 25, 2020 0 commentsGergely Karácsony, primarul general al Budapestei, le-a cerut ieri locuitorilor capitalei ungare, într-o postare pe Facebook, ca în data de 4 iunie, la centenarul Tratatului de la Trianon, la ora 16:30, să se oprească pentru un minut.
”Nu poate exista nicio dispută cu privire la faptul că în urmă cu 100 de ani a fost luată o decizie nedreaptă, strigătoare la cer, fiind târâtă în noroi autodeterminarea naţiunilor. Iar maghiarii, chiar şi la 100 de ani de la dictat, nu pot simţi altceva decât durere profundă în acest sens, pentru că “am fost evacuaţi din ţara noastră”, Ungaria pierzând două treimi din teritoriu şi veniturile naţionale”, a mai subliniat politicianul, conform Hirado.hu.
Transportul public din Budapesta se va opri timp de un minut. Se vor opri metroul, autobuzele, tramvaiele, iar Gergely Karácsony solicită tuturor să se oprească pentru un minut, inclusiv comunitatea cetăţenilor din Budapesta. Să se oprească, de asemenea, pentru un minut traficul de maşini, de biciclete şi cel pietonal, a scris în postarea sa.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.