Consecințele migrării de la un partid la altul. Primarul din orașul Băicoi și-a pierdut, de drept, mandatul
by Ancheteonline August 28, 2020 0 commentsPrimarii, dar și consilierii locali, care au fost aleși pe lista unui partid și acum cadidează pe lista altui partid, ar trebui, de drept, să-și piardă mandatul, potrivit Codului Administrativ și să plece acasă până după alegeri. Revin în funcție doar dacă vor fi aleși, din nou. De aceea, prefecții trebuie să ia act de acest caz și să-i suspende din funcție.
Așa se întâmplă și în orașul Băicoi (județul Prahova), unde, primarul ales pe listele ALDE, și-a depus candidatura, pentru un nou mandat, pe listele PPU-SL. Potrivit legii, Marius Ioan Constantin nu mai este primar în acest orășel. În aceeași situație se mai află și consilierii locali Marius Nistorescu, Marius Mărăcineanu și Adriana Ștefania Radu, care au migrat de la ALDE către partidul lui Dan Voiculescu. Astfel, PNL Băicoi a sesizat prefectura și organele abilitate urmează să-i suspende din funcție pe acești aleși locali.
Astfel, Art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul Administrativ se spune că „Mandatul primarului încetează, de drept, la pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales ” și Art. 8 alin. (2) din Legea 14/2003 „Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.”Deci, mandatul primarului traseist a încetat de drept. Doar prefectura mai trebuie să facă un gest simbolic: să ia act de această situație și să-l suspende din funcție pe acel ales local.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.