Vrem pe Cuza domn! Povestea realizării Unirii Principatelor Române

Vrem pe Cuza domn! Povestea realizării Unirii Principatelor Române

Vrem pe Cuza domn! Povestea realizării Unirii Principatelor Române

by February 17, 2021 0 comments

Istoricul Andrei Țârlescu, cercetător doctor la Biblioteca Academiei, a prezentat o dizertație despre Unirea Principatelor Române, în cadrul seminarului organizat de Centrul de Studii pentru Intelligence și de Geopolitică Aplicată.  El a pus în discuție rolul esențial pe care l-au avut elitele românești din Moldova și Țara Românească în realizarea primei uniri a națiunii noastre, care, dincolo de disensiunile existente, de o parte și de alta Milcovului, au reușit să îndeplinească unul dintre idealurile naționale.

”Dacă în Țara Românească împrejurările nu păreau să favorizeze îndeplinirea obiectivelor naționale, În Moldova domnea o atmosferă optimistă. Când, la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, au fost deschise lucrările Adunării elective, poporul i-a salutat pe deputați cu strigăte de Trăiască Unirea!

Faptul că majoritatea deputaților reprezentau Partida Națională, s-a reflectat în ritmul relativ alert al lucrărilor Adunării elective. În primele ședințe au fost validate alegerile, discuțiile stârnind mai ales confirmarea ca deputați a lui C. Hurmuzachi și a lui Grigore Sturdza. Au fost validate mandatele a 55 de deputați, dintre care 33 au aparținut grupărilor moderat-conservatoare, liberal-moderate ale Partidei Naționale, restul deputaților fiind susținători ai lui Mihail Sturdza sau ai fiului său, Grigore.

Partida Națională dispunea de majoritatea în Adunarea electivă, dar compoziția ei era eterogenă și nu avea un candidat propriu. În seara zilei de 3/15 ianuarie, deputații majorității s-au întrunit în sala La elefant a Muzeului de Istorie Naturală pentru a cădea de acord asupra persoanei candidatului comun. Vasile Alecsandri, beneficiind de șanse însemnate de a fi ales, a renunțat în favoarea lui Costache Negi, a cărui autoritate morală era de necontestat și care, prin antecendentele sale, putea fi un puternic element de fuziune a forțelor unioniste din cele două Principate. Dar propunerii acestuia i s-a împotrivit Lascăr Catargiu, știindu-l pe Negri, partizan al împroprietăriri țăranilor. După mai multe ore de dezbateri furtunoase, N. Pisochi l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza care, în cele din urmă a fost acceptat în unanimitate de cei 30 de deputați prezenți.

Dar programul unionist din 1857 nu era abandonat. În ședința Adunării din ziua 4/16 ianuarie 1859, Mihail Kogălniceanu a cerut ca înainte de a alege noul domn, deputații să-și exprime încă o dată adeziunea la dorința cea mai aprinsă a poporului întreg, respectiv Unirea Principatelor.

În ziua hotărâtoare de 5/17 ianuarie 1859, Adunarea Electivă s-a întrunit pentru a-l alege pe domn, ceea ce a avut loc prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputați prezenți. Aflați în minoritate, deputații aripii conservatoare a Adunării, s-au raliat Partidei Naționale. Atunci, Kogălniceanu ține un discurs memorabil: ”Alegându-te pe tine Domn în țara noastră, am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi nouă, om nouă. Fii dar omul epocii, fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, mai ales cu acei pentru care mai toți Domnii au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cinci zeci de deputați te-au ales Domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni.

Satisfacția publică s-a manifestat puternic la Iași. D.A Sturdza scria că ” mulțimi de oameni purtând torțe și pancarde alegorice parcurgeau străzile, strigând Trăiască Domnitorul! Trăiască deputații! Jos strigoii! Moarte lui M. Strurdza!”.

Victoria din Moldova a reprezentat, fără îndoială, un puternic stimulent pentru reprezentanții aripei radicale a Partidului Național din Țara Românească.

Coservatorii obținuseră, în urma alegerilor majoritatea mandatelor. În principiu, niciunul dintre candidați nu respingea Unirea. În Țara Românească, observa consulul general francez Beclard în acest sens, nu exista partid antiunionist. Dar nu era vorba doar de unire, ci de răsturnarea regimului care reprezenta trecutul.

Prin intermediul tinerilor patrioți, s-a început, în București, o largă acțiune de propagandă și mobilizare, extinsă și în satele din vecinătate. Mircea Mălăeru, fost deputat din partea județului Ilfov, a jucat un rol important în aducerea a mii de țărani la București. Ca și în 1848, mulțimea de oameni, tineri inteelctuali și țărani, apreciată a fi la 30 000, avea orașul în stăpânire. La intervenția energică a deputaților radicali, detașamentul armat adus pentru a menține ordinea, a fost retras. Dorobanții se lăsau dezarmați și fraternizau cu mulțimea.

Intimidați, deputații majorității conservatoare se gândeau să nu mai participe la lucrările Adunării elective. La rândul lor, deputații Partidei Naționale s-a întrunit în una dintre sălile hotelului Concordia și au decis o soluție de compromis. Au renunțat la candidatura lui Nicolae Golescu, pretinzând ca și conservatorii să renunțe la candidatura foștilor domni, Bibescu și Știrbei.

În situația care se crează la București, în urma deținerii majorității mandatelor de către conservatori și a refuzului de a-l susține pe Golescu, s-a recurs, în noaptea de 23 spre 24 Ianuarie, la soluția unionistă a desemnării domnului Moldovei și în Țara Românească. S-a mers pe ideea ca, dacă conservatorii nu sunt de acord cu această variantă, ”poporul să năvălească în Cameră și să o silească a proclama de ales pe alesul Camerei Moldovei”.

Deputații conservatori, având și ei simțăminte unioniste și bucuroși de a fi scăpat de candidatura lui N. Golescu, au acceptat să renunțe la candidații lor, dându-și votul pentru Cuza.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat rezultatul concret al eforturilor generației pașoptiste, evenimentul reflectând măsura în care simțămintele patriotice își găsiseră o încununare într-o soluționare îndrăzneață și inteligentă a unei probleme fundamentale a existenței istorice a românilor, dar, totodată și a unei probleme europene. Avea dreptate Mihail Kogălniceanu când avea să califice evenimentul, câțiva ani, drept ” actul energic al întregii națiuni române”.

 

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<