Sezonul turistic la cetatea Enisala, deschis cu evenimente gastro-culturale

Sezonul turistic la cetatea Enisala, deschis cu evenimente gastro-culturale

Sezonul turistic la cetatea Enisala, deschis cu evenimente gastro-culturale

by July 6, 2025 0 comments

Sezonul turistic la cetatea Enisala, din comuna Sarichioi (județul Tulcea), a fost inaugurat de artistul fotograf Răzvan Voiculescu printr-o serie de evenimente gastro-culturale, marcate de recitalurile artiștilor Nicu Alifantis și Ada Milea. Organizatorul a anunțat că astfel de evenimente ar putea reveni în toamna acestui an.

Primul concert a avut loc în urmă cu aproape o lună și l-a avut ca protagonist pe Nicu Alifantis. Sâmbătă seara, Ada Milea, aflată pentru prima dată în județul Tulcea, a susținut un recital la apusul soarelui, în care i-a invitat pe spectatori să se întoarcă în lumea copilăriei și să satirizeze împreună realitățile cotidiene.

„Prima impresie a fost atât de puternică, pentru că am prins apusul. Am rămas cu gura căscată, uitându-mă cum apune soarele. A fost la fix. După ce a apus și am trăit momente minunate, au venit țânțarii”, a declarat artista pentru AGERPRES.

Duminică seara, Ada Milea a susținut un spectacol la Chișinău, iar spre sfârșitul anului va lansa un nou proiect la Teatrul de Comedie din București. De asemenea, în timpul concertului de la Enisala, ea a invitat publicul la spectacolele pe care le va susține în toamnă, la Constanța.

Atmosfera recitalului a fost una relaxată și autentică, spectatorii alegând să stea fie pe iarbă, fie pe scaune de camping aduse de acasă. „Eu sunt din Timișoara și am făcut ceva drum până aici, dar știu că evenimentele organizate de Răzvan sunt epice. Pe mine spectacolul mă întoarce cel mai mult în copilărie – e genul de seară în care stai la foc și cânți la chitară cu prietenii”, a povestit Cosmin Șolban, participant la eveniment.

Evenimentul a inclus și o componentă gastronomică importantă. Invitații au putut degusta pește copt pe jar, servit cu sos de roșii și usturoi, precum și alte preparate tradiționale pregătite de Paul Condrat din comuna Jurilovca. „Și Sarichioi este un sat de pescari lipoveni, așa că e firesc să avem colaborări. Nu e nimic anormal să desfășurăm activități aici. E bucătăria hoinară a lui Răzvan”, a afirmat Condrat, care este și președintele asociației „Descoperă Jurilovca”.

Totodată, Condrat a menționat că începutul sezonului turistic a fost mai slab comparativ cu anul trecut, pe fondul contextului social, economic și politic actual.

Răzvan Voiculescu a precizat că recitalul Adei Milea a fost ultimul din acest început de sezon estival la Enisala. „Dacă faci astfel de evenimente fără sponsori, le faci după capul tău. Pot ieși prost sau bine, dar trebuie să ți le asumi. Un avantaj e că nu există presiunea marketingului. Lumea pleacă fericită de la un concert unde nu e agresată de reclame și promovări. Avem nevoie de astfel de spații libere”, a declarat artistul.

Voiculescu a mai adăugat că în această vară se va concentra pe noul său album de fotografie, dedicat Dobrogei – al doilea după cel lansat în urmă cu 18 ani, intitulat Dobrogea – începutul lumii. „Lucrez prin a călători și a puncta. Poate vom reveni la toamnă cu spectacole alături de domnul Andrieș, dacă programul îi va permite”, a menționat fotograful.

Județul Tulcea continuă să atragă tot mai mulți artiști și turiști, datorită peisajelor spectaculoase. Unii operatori din zonă au observat că mulți tineri fotografi aleg în ultimii ani Delta Dunării și împrejurimile ca destinație de vacanță.

Participanții la spectacolul Adei Milea au avut ocazia să răsfoiască albumele publicate de Răzvan Voiculescu. „E frumos să vezi cum un fotograf prezintă natura și gastronomia. Se vede că nu sunt imagini întâmplătoare – sunt construite cu grijă, cu lumină gândită. Nu e genul de fotografie făcută din întâmplare, cu telefonul. Eu am venit aici pentru Ada Milea”, a spus Antonio Dobre, din Constanța.

Cetatea Enisala rămâne cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Tulcea. Monument de arhitectură militară unic în România, cetatea a fost construită de genovezi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. A revenit pentru scurt timp domnitorului Mircea cel Bătrân, fiind ulterior cucerită de Imperiul Otoman.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<