Liviu Dragnea: Termen limita pentru PNL pana pe 15 octombrie sa se pronunte asupra proiectului de descentralizare

Liviu Dragnea: Termen limita pentru PNL pana pe 15 octombrie sa se pronunte asupra proiectului de descentralizare

by October 1, 2013 0 comments

CAMPANIE ELECTORALA - PSD - MIRCEA GEOANAVicepremierul Liviu Dragnea, coordonator din partea PSD al procesului de regionalizare, ar fi trasmis PNL ca are termen pana la 15 octombrie sa se pronunte asupra proiectului transmis liberalilor prin care se realizeaza o regionalizare preliminara, au declarat surse din USL citate de Mediafax. Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marti, ca “inca” asteapta sa aiba, zilelea acestea, o intalnire cu “colegii din PNL” care se ocupa de administratie publica, el aratand ca procesul legislativ de descentralizare si regionalizare nu mai poate fi intarziat foarte mult.

“Ceea ce m-a facut pe mine sa am o reactie, vineri, se refera la modul cum noi am abordat relatia cu cetatenii. Noi am fost in 2012, in alegeri, impreuna in USL. Nu am cerut oamenilor sa voteze PSD si PNL, nu stiu cum iesea. Si atunci, nu cred ca este firesc, daca ne respectam cetatenii care ne-au votat, sa mergem cu proiecte de legi, unul de la PSD si unul de la PNL. Asa cred eu”, a afirmat marti Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

El a explicat faptul ca procesul de regionalizare este intarziat din cauza ca liberalii nu au dat un raspuns la proiectul de lege care le-a fost trimis acum o luna: “Asteptam in perioada urmatoare din partea colegilor de la PNL sa vina cu un punct de vedere pe proiectul de lege pe care l-am trimis acum patru saptamani. Nu e vorba ca ma incurca pe mine, pentru ca nu facem regionalizare si descentralizare pentru Liviu Dragnea. Eu sunt suficient de descentralizat si regionalizat. Nu putem face doua procese de regionalizare in Romania, nu putem avea decat un singur proces, pe de o parte. Pe de alta parte, eu am trimis acel proiect de lege in urma unor luni intregi de analiza si dezbatere publica in toata tara, proiect de lege care suporta orice fel de modificare. Numai ca, pentru a realiza aceste modificari trebuie sa ne intalnim si sa discutam.”

El a precizat ca au fost parcurse procesele de dezbatere publica privind regionalizarea si mai urmeaza sa discute pe aceasta tema cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. ‘”Am discutat cu domnul primar general Sorin Oprescu sa avem o intalnire zilele urmatoare. O sa merg eu la Primarie sa discutam despre viitorul statut al Capitalei in contextul regionalizarii si cred ca o sa avem o decizie comuna foarte buna.”

Proiectul transmis PNL in urma cu cateva saptamani prevede infiintarea Consiliilor de Dezvoltare Regionala, institutii preliminare regiunilor care beneficiaza de un statut juridic distinct, pana cand notiunea de regiune va fi inclusa in legea fundamentala. Structura Consiliilor de Dezvoltare Regionala ar urma sa se suprapuna configuratiei judetelor asociate care vor forma o regiune, astfel incat sa fie realizata continuitatea in derularea programelor prin fonduri europene.

Conform propunerii din proiectul lui Dragnea, Consiliile de Dezvoltare Regionala ar urma sa beneficieze inclusiv de posibilitatea de a gestiona fonduri bugetare, printr-o modificare a legii administratiei publice. Conform surselor citate, Liviu Dragnea le-ar fi transmis liberalilor ca mai asteapta o discutie la nivelul grupului de lucru al USL pana in 15 octombrie, moment in care va inainta in Guvern proiectul de lege. “Nu dau eu ultimatum. Astept in mod firesc sa avem o intalnire cu colegii din PNL care se ocupa de administratie publica. Am avut o discutie inclusiv pe amendamente la cateva legi in domeniul administratiei publice. Astept zilele astea sa se intample ceva. Inca astept, pentru ca este un proces legislativ care nu mai poate fi intarziat foarte mult”, a spus marti Liviu Dragnea.

El a aratat ca, daca Romania va reusi in 2013 sa finalizeze proiectul de lege privind descentralizarea si regionalizarea, atunci va intra in noul exercitiu financiar 2014-2020 ca o tara asezata modern si eficient. “Daca nu intram in acest an cu aceste doua legi, anul viitor este putin probabil sa mai speram ca o sa mai adoptam asemenea legi, cand o sa avem doua scrutine electorale. Asta inseamna ca mai pierdem sapte ani de zile. Eu imi fac datoria sa spun lucrul acesta. Cine blocheaza, cine franeaza sa inteleaga ce efecte negative produce Romaniei”, a subliniat Dragnea.

El a admis ca duminica seara a avut loc o intalnire a USL, dar a aratat ca aceasta a fost informala si a evitat sa mentioneze daca a primit vreun raspuns de la liberali in acea intrevedere. “Am discutat. Stiti cum e cu asta, cu raspunsul? Nu vreau sa mai comentez ce raspuns am primit sau nu. Fiind o intalnire neoficiala sau informala, nu cred ca e cazul sa discutam acum despre ce am vorbit duminica seara”, a spus Livu Dragnea.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.