Traian Băsescu i-a propus lui Blaga fuziunea PDL cu PMP

Traian Băsescu i-a propus lui Blaga fuziunea PDL cu PMP

by May 12, 2014 0 comments

basescu_blaga_ziuaveche_ro_06839000[1]Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că i-a propus liderului PDL, Vasile Blaga, la sfârșitul lui 2013, o fuziune a democrat-liberalilor cu Partidul Mișcarea Populară, informează Agerpres. Liderul PDL i-a cerut să discute după alegerile europarlamentare.

“Eu l-am prevenit pe Vasile Blaga încă de la sfârșitul anului trecut, l-am chemat la mine. I-am spus: ‘Vasile, mai bine ar fi să te gândești să faceți o fuziune cu PMP-ul ăsta încă neînregistrat.’ A spus: ‘Nu, discutăm după europarlamentare’. Foarte bine, Vasile. Du-ți crucea atunci și dă perspective partidului. Elena Udrea s-a dus de trei ori la el pe același subiect. A refuzat orice discuție cu privire la o fuziune între cele două partide. Acum PMP ce trebuie să facă, să spună: ‘Vasile Blaga, ia și bruma asta de electorat pe care o avem noi ca să nu se supere Vasile Blaga?'”, a afirmat Băsescu, duminică, la Digi 24.

El a arătat că și-ar dori ca PMP să fie un partid nou care în 2016 să se bată pentru câștigarea alegerilor parlamentare.

“După ce îmi termin mandatul, cu certitudine o să fiu un consultant activ al acestui partid pentru a-și atinge obiectivul: un scor de circa 30% în 2016. Eu voi face acest lucru pentru că oamenii care sunt aici își asumă continuarea proiectele mele pe care nu le-am terminat”, a subliniat șeful statului.

Întrebat ce înțelege prin consultant activ la PMP, Băsescu a răspuns: “Îi voi susține public, le voi transfera experiența mea nu numai în politică, dar experiența mea despre statul român. E o avere să știi despre statul român câte știe președintele României”.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.