Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru RĂMÂN DUPĂ GRATII

Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru RĂMÂN DUPĂ GRATII

Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru RĂMÂN DUPĂ GRATII

by November 5, 2014 0 comments

Completul de 5 judecători al instanţei supreme a decis miercuri să respingă contestaţiile fostului ministru Gabriel Sandu, primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi ale oamenilor de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, la decizia prin care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în dosarul Microsoft.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri menţinerea în stare de arest preventiv a fostului ministru Gabriel Sandu, a primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi a oamenilor de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş. Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Nicolae Dumitru sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani iar Gabriel Sandu, de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Prin HG 199/2008 contractul a fost trecut de la Secretariatul General al Guvernului la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

“La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României”, se arată în document.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.