Cristian Poteraş a fost condamnat 8 ani de închisoare cu EXECUTARE

Cristian Poteraş a fost condamnat 8 ani de închisoare cu EXECUTARE

Cristian Poteraş a fost condamnat 8 ani de închisoare cu EXECUTARE

by May 22, 2015 0 comments

Cristian Poteraş, fost primar al Sectorului 6 al Capitalei, a fost condamnat, vineri, la 8 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de abuz în serviciu. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este definitivă. Fostul primar s-a predat la Poliţie, pentru punerea în aplicare a mandatului, scrie RomaniaTV.net.

Cristian Poteraş a fost condamnat pentru abuz în serviciu după ce în primă instanţă fusese achitat. Curtea de Apel Bucureşti a decis, însă, să accepte cererea procurorilor şi l-a condamnat pe Poteraş la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, din care va efectua cel puţin jumătate, înainte de a putea beneficia de posibilitatea de a obţine eliberare condiţionată.

Poteraş s-a predat la Poliţia Captalei vineri, în jurul orei 20.00, urmând să fie încarcerat la Rahova.  Fostul primar va petrece la Rahova cele 21 de zile de carantină, urmând ca după aceea o comisie din cadrul Administraţiei Penitenciarelor să îi stabilească regimul de detenţie şi locul unde îşi va ispăşi restul din pedeapsă.

Cristian Poteraş a fost acuzat de procurori că a eliberat titluri de proprietate pentru terenuri intravilane în Capitală, cu încălcarea legii.

În martie 2011, Cristian Poteraş, pe atunci primar al sectorului 6 şi preşedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu.

Citeste mai mult pe RomaniaTV.NET

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.