Andrei Chiliman, retinut de procurorii DNA. El este acuzat de constituire de grup infractional organizat

Andrei Chiliman, retinut de procurorii DNA. El este acuzat de constituire de grup infractional organizat

Andrei Chiliman, retinut de procurorii DNA. El este acuzat de constituire de grup infractional organizat

by June 19, 2015 0 comments

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost retinut joi seara de procurorii DNA, dupa mai mult de patru ore de audieri, el fiind acuzat de constituirea unui grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta, in forma continuata. Chiliman va fi prezentat vineri instantei supreme cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. In dosar, procurorii au dispus urmarirea penala si fata de Vlad Moisescu, un apropiat al lui Chiliman, Ioana Costescu, consilier personal al edilului, si Ion Brad, consilier local la Sectorul 1 Bucuresti.

Primarul Andrei Chiliman, scos din sediul DNA Ploiesti si dus in arestul politiei

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost scos joi seara incatusat din sediul DNA Ploiesti, dupa aproximativ sapte ore, scrie Agerpres. Edilul va dus in arestul IJP Prahova, care se afla la Campina, urmand a fi prezentat vineri Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

La iesire din DNA, Andrei Chiliman a spus ca nu comenteaza acuzatiile procurorilor si a negat ca ar fi primit comisioane.

Ioana Costescu şi Vlad Moisescu, reţinuţi de procurorii DNA Ploieşti

Ioana Costescu, consilierul personal al primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu au fost reţinuţi, în noaptea de joi spre vineri, de procurorii DNA Ploieşti, ei fiind audiaţi în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatului premierului Victor Ponta, informeaza Agerpres.

Avocata lui Chiliman: Nimic din ce e in actul de invinuire nu e opozabil

Avocata primarului Andrei Chiliman a declarat joi seara, la iesirea din sediul DNA Ploiesti, ca, din punctul de vedere al clientului sau, acuzatiile din actul de invinuire nu sunt “opozabile”.

“S-a aparat in singura maniera in care se putea apara, in sensul ca nimic din ce e cuprins in actul de invinuire nu este opozabil in opinia dumnealui. Este pacat ca o cariera de peste 10 ani de primar, foarte reusita, trece prin ceva de genul acesta”, a spus Carmen Popa, potrivit Agerpres.

Aceasta a sustinut ca starea clientului sau este foarte buna, el fiind “un om puternic”.

DNA informeaza intr-un comunicat difuzat joi seara ca “Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand de la data de 18 iunie 2015, a inculpatului CHILIMAN ANDREI IOAN, primar al Sectorului 1 Bucuresti, pentru savarsirea infractiunilor de:
– constituirea unui grup infractional organizat,
– complicitate la trafic de influenta, in forma continuata,

In cauza, a fost dispusa efectuarea in continuare a urmaririi penale si fata de suspectii:

MOISESCU VLAD OCTAVIAN, pentru savarsirea infractiunilor de:
– constituirea unui grup infractional organizat,
– trafic de influenta,

COSTESCU IOANA, consilier personal al primarului Sectorului 1, pentru savarsirea infractiunilor de:
– constituirea unui grup infractional organizat,
– trafic de influenta,

BRAD ION, consilier local la Sectorul 1 Bucuresti, pentru savarsirea infractiunilor de:
– constituirea unui grup infractional organizat,
– complicitate la trafic de influenta.”

Potrivit DNA, “in ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt:

  • Inca din anul 2004, dupa alegerile locale, la initiativa suspectului Moisescu Vlad Octavian, a fost constituit un grup infractional organizat, compus din acesta, Costescu Ioana (consilier personal al primarului Chiliman Andrei si interfata lui Moisescu Vlad Octavian la nivelul Primariei Sectorului I Bucuresti), Chiliman Andrei Ioan si Brad Ion (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de coruptie si asimilate acestora, care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10% si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare, de la agentii economici favorizati in castigarea procedurilor de achizitie publica, pe parcursul derularii contractelor incheiate cu primaria.
  • Suspectul Moisescu Vlad Octavian coordona grupul infractional, solicita si incasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, suspectii Costescu Ioana si Brad Ion derulau activitati de determinare a platii comisioanelor si de incasare a acestora, iar inculpatul Chiliman Andrei Ioan, prin prisma atributiilor conferite de functia sa, garanta favorizarea societatilor agreate in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor si ulterior, pe parcursul derularii acestora.
  • Banii primiti de la reprezentantii societatilor comerciale, in modalitatea descrisa mai sus, au fost impartiti intre suspectii Vlad Moisescu, Ioana Costescu si Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei si filiala unui partid politic, in urmatoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv – filiala sector 1.
  • Diferenta de 15% a fost folosita pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentara a functionarilor care au sprijinit, in diferite modalitati, la derularea activitatilor ilicite.
  • Concret, grupul infractional a obtinut de la reprezentantii a doua societati comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrari publice (lucrari de reabilitare termica a blocurilor de locuinte din sectorul 1 al municipiului Bucuresti, inclusiv servicii de supraveghere a lucrarilor prin diriginti de santier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.
  • Aceasta din urma suma de bani a reprezentat un procent de 10% din platile efectuate de catre Primaria Sectorului I Bucuresti catre firma respectiva, in perioada 2007 – 2014, in baza contractelor incheiate cu institutia publica mentionata.”

DNA precizeaza in comunicat ca, in cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii, Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si din partea Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.

“Inculpatului Chiliman Andrei Ioan i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand a fi prezentat la data de 19 iunie 2015, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile”, se mai arata in comunicat.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.