Paradoxal! Guvernul Cioloș, instalat care urmare a dramei Colectiv, se face vinovat de dezastrul de la Bamboo
by Ancheteonline January 21, 2017 0 commentsGuvernul Dacian Ciolos a dat un HG ca “până la 30 iunie 2017, construcţiile şi amenajările care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să obţină acest document”, iar “până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine exclusiv beneficiarilor investiţiilor”. În mod normal… ținând cont că au venit la putere în urma Tragediei de la Colectiv ar fi trebui să interzică total și deîndată orice manifestari în cluburi până nu au toată documentația necesară. Așa s-a ajuns la ce s-a întâmplat azi la Clubul Bamboo din București.
UPDATE: Fostul ministru de Interne, Dragoș Tudorache, a spus la Antena 3 că acest HG a fost dat pentru că niciun local nu putea să intre în legalitate în 5 luni și de aceea a fost aleasă soluția prorogării.
”La data intrării în vigoare a HG 571/2016, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Până la 30 iunie 2017, construcţiile şi amenajările care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să obţină acest document, potrivit Legii nr. 33/2016 privind aprobarea OUG nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
Obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente.
Atenţie! Până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine exclusiv beneficiarilor investiţiilor.
Începând cu data de 01 iulie 2017, constituie contravenție funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor fără a deține autorizaţie de securitate la incendiu și se sancționează conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare.” – se spune pe site-ul ISU Bucuresti-Ilfov.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.