ANSVSA solicită Comisiei Europene sprijin pentru dezvoltarea strategiei privind controlul pestei porcine africane

ANSVSA solicită Comisiei Europene sprijin pentru dezvoltarea strategiei privind controlul pestei porcine africane

ANSVSA solicită Comisiei Europene sprijin pentru dezvoltarea strategiei privind controlul pestei porcine africane

by May 23, 2022 0 comments

Îmbunătăţirea anchetelor epidemiologice şi a procedurii de acordare a despăgubirilor în cazul pestei porcine africane (PPA) au fost printre temele principale de discuţie abordate în cadrul misiunii de asistenţă tehnică a Comisiei Europene pentru PPA, desfăşurată în România în perioada 16 – 20 mai 2022.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), remis luni AGERPRES, autoritatea a solicitat Comisiei Europene sprijin pentru dezvoltarea strategiei pentru controlul pestei porcine africane (PPA) în România, prin acordarea de asistenţă tehnică şi ştiinţifică.

“Pe baza expertizei lor epidemiologice şi practice, experţii Comisiei Europene au împărtăşit din experienţa lor privind efectuarea şi analiza anchetelor epidemiologice, instruind, astfel, medicii veterinari oficiali care vor coordona efectuarea anchetelor epidemiologice la nivel local. Pe parcursul desfăşurării misiunii, au fost detaliate obiectivele strategice, acţiunile specifice şi lecţiile învăţate, în vederea adaptării acestor măsuri la realitatea din ţara noastră”, se menţionează în comunicatul autorităţii.

Scopul acestor discuţii a fost acela de a îmbunătăţi situaţia epidemiologică sub raportul PPA, astfel încât să se poată iniţia demersurile pentru regionalizarea teritoriului României, situaţie care să permită reluarea comerţului intracomunitar cu porci şi produse din carne de porc.

De asemenea, un alt subiect abordat cu acest prilej a fost îmbunătăţirea procedurii de despăgubire şi stabilire a preţului de piaţă pe categorii de animale şi categorii de producţie, context în care s-au purtat discuţii tehnice cu experţii Comisiei Europene din Bulgaria şi Lituania, state cu sistem de creştere al porcilor asemănător României.

Misiunea de asistenţă tehnică PPA s-a desfăşurat în cadrul iniţiativei Better Training for Safer Food (BTSF), echipa misiunii fiind formată din 3 experţi ai Comisiei Europene: Dr.Klaus Depner (Friedrich-Loeffler-Institut) din Germania, dr. Paulius Busauskas – reprezentant al Autorităţii Competente din Lituania şi dr.Tsviatko Alexandrov – reprezentant al Autorităţii Competente Autoritate din Bulgaria.

Din partea României a participat o delegaţie condusă de preşedintele instituţiei, dr. Alexandru Bociu, din care au făcut parte vicepreşedintele dr. Laszlo Nagy Csutak, specialişti de la nivel central, din cadrul Laboratorului Naţional de Referinţă şi din 8 judeţe reprezentative pentru evoluţia PPA.

De asemenea, au fost invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi ai industriei de creştere a porcului. AGERPRES

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.