Cum a fost devalizat patrimoniul Societatii Nationale a Imbunatatirilor Funciare

Cum a fost devalizat patrimoniul Societatii Nationale a Imbunatatirilor Funciare

by October 19, 2011 0 comments

Corpul de Control al Ministerului Agriculturii scoate la iveala jaful din patrimoniul Societatii Nationale a Imbunatatirilor Funciare, dezvaluie metodele de devalizare a acestei companii si prezinta complicitatea sefilor de la Bucuresti cu diverse firme clientelare. In urma unor “aranjamente financiare” sediul de la SNIF Banat ar fi fost vandut la un pret ridicol: 8000 de lei, potrivit unor informatii din ministerul Agriculturii. Seful inspectorilor de la Agricultura, Bogdan Voican a fost eliminat din sistem in urma presiunilor puternice exercitate de la nivelul oamenilor din jurul primului ministru, cercetarile nefiind duse pana la capat.

(vezi articolul Seful Corpului de Control de la Ministerul Agriculturii obligat sa-si de-a demisia)

Intr-o nota prezentata ministrului Valeriu Tabara pe data de 29.08.2011, seful Corpului de Control, Bogdan Voican, prezenta modul in care a fost devalizat in ultimii ani patrimoniul Societatii Nationale a Imbunatatilor Funciare (SNIF), sucursala Banat, cu complicitatea a trei “actori” principali, Radu Cristescu, fost sef al ADS, Danut Driga, administrator special al SNIF si a lui Nicu Gheorghe, presedintele CA al SNIF. “Urmare a managementului necorespunzator practicat pana la numirea actualului director si a neimplicarii conducerii SNIF SA in solutionarea problemelor cu care s-a confruntat in ultimii ani Sucursala SNIF Banat, s-a ajuns in situatia ca sucursala sa inregistreze in luna aprilie 2010 datorii de peste 600 000 de lei catre diversi furnizori si de peste 2 milioane la bugetul de stat, la care se adauga penalitatile aferente si suma de 164.173 lei restante la plata salariilor”, se arata in raportul intocmit de Corpul de Control pe data de 29.08.2011.

Drept urmare a rezultatelor financiare dezastruoase, “conturile SNIF au fost blocate”, iar sucursala Banat “a ajuns in situatia de a fi executata silit de catre furnizori”. Totul s-a intamplat “cu complicitatea fostului director, Ionel Patrichi”.

Un scenariu bine pus la punct

Astfel, potrivit notei de control intocmite de inspectorii de la Agricultura, patrimoniul SNIF Banat a fost devalizat, “cu intentie”, un rol decisiv avandu-l Ionel Patrichiu, iar conducerea de la Bucuresti nu ar fi fost straina de acest jaf. “SC Conpies Impex SRL, cu sediul in Draganesti Olt ( judetul Olt) a actionat in instanta Sucursala SNIF SA Banat pentru diferite piese de schimb de buldozer, in valoare de 182.424,62 lei, livrate in trimestrul 4 al anului 2008. In baza unei ordonante presedentiale a obtinut punerea sub sechestru a unei parti din patrimonial sucursalei Banat”, scrie in raportul Corpului de Control. Mai mult, surse din cadrul Ministerului Agriculturii ne-au declarat ca, in urma complicitatii administratorulul special al SNIF SA, Danut Driga, (de care nu este strain nici Radu Cristescu, fost sef al ADS) sediul SNIF Banat din Timisoara, strada Albinelor, nr. 70, cladire aflata in patrimonial privat al statului ar fi fost vandute unei firme private, cu suma ridicola de 8000 de lei.

Driga, sef al Corpului de Control al ADS a fost numit in 2010 administrator special al SNIF, in conditiile in care aceasta societate avea conturile blocate. Danut Driga este un apropiat al fostului presedinte ADS, Radu Cristescu. Cei doi sunt cercetati penal pentru numeroase ilegalitati descoperite la ADS de Corpul de Control al Ministererului Agriculturii. Inspectorii de la Agricultura continua dezvaluirile : “Fiind somat de executorul judecatoresc cu privire la sechestru, domnul director Uta Lucian a cerut sprijin conducerii decizionale a SNIF SA pentru solutionarea situatiei, dar nu a primit sprijinul solicitat, deoarece aceasta ( n.r. in speta Danut Driga, administratorul special) a fost interesata de scoaterea la licitatie a patrimoniului”, se mai arata in raport. Cu alte cuvinte, conducerea SNIF nu a fost interesata de rezolvarea in instanta a diferendumului cu firma SC Conpies Impex SRL, ci de vanzarea sediului SNIF Banat. In nota de control se explica modalitatea prin care SNIF putea avea castig de cauza in instant si astfel sa scape de sechestrul asiguratoriu: “In perioada octombrie-decembrie 2008, din verificarea documentelor privind derularea relatiilor comerciale dintre Sucursala SNIF SA si SC Conpies Impex SRL, a rezultat ca piesele de schimb au fost montate in parte pe buldozerele sucursalei, fara ca sa existe incheiat contract de vanzare, facture, avize de insotire a marfurilor, note de receptie, documente de transport, certificate de garantie, aceste documente fiind produse ulterior in anul 2010”.

Mai mult, “consilierii Corpului de Control au solicitat conducerii sucursalei sa depuna plangere penala impotriva SC Conpies Impex SRL cu privire la legalitatea vanzarii pieselor de schimb, provenienta acestora, existenta certificatelor de conformitate si garantie, a documentelor de transport avand in vedere greutatea acestor piese ( lant senile de bulldozer, roata motrica, ambreiaj) intrucat societatea nu a prezentat pana in prezent aceste documente, considerate ca esentiale pentru justificarea actiunii in instanta”.

Piese de schimb fictive

Surse din minister, sustin ca . de fapt, aceste piese de schimb nu au fost achizionate niciodata de SNIF Banat, ele existand doar pe hartie, in documente intocmite dupa un an de la asa zisa tranzactie.

“De fapt a fost doar un aranjament intre firma in cauza si conducerea SNIF”, mai spun sursele citate. Inspectorii sustin ca “daca reprezentantii societatii ar fi facut plangere penala impotriva firmei in cauza, se putea suspenda executarea silita a patrimoniului SNIF”. In nota de control se reitereaza faptul ca “directorul sucursalei, Uta Lucian a solicitat telefonic aprobarea conducerii central SNIF SA ( n.r. administratorului special, Danut Driga si presedintelui CA, Nicu Gheorghe) pentru depunerea palngerii penale, dar nu a fost acceptata.

Conducerea SNIF a refuzat auditul

In acelasi timp, Uta Laurentiu “a solicitat conducerii SNIF SA, prin adresa 931/16.08.2010, aprobarea inceperii procedurii de audit intern al SNIF SA deoarece la numire a sesizat ca in cadrul sectiei de productie lipsesc faptic utilaje, multe sunt descompletate de piesele principale, ca sunt probleme in contabilitate legat de achizitiile materiale, ca au fost realizate achizitii de produse care nu au legatura cu obiectul de activitate al sucursalei”. Insa, tot din nota de control aflam ca misiunea de audit nu a fost realizata pana in prezent. In schimb, aflam din raportul inspectorilor ca “domnul Nicu Gheorghe, presedintele CA al SNIF SA, aflat intr-o deplasarein anul 2010, s-a pronuntat ca nu il intereseaza problemele majore din Sucursala SNIF SA Banat, fiind preocupat de cantoanele proprietatea SNIF SA din Poiana Marului si Semenic, judetul Caras-Severin”.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.