Victor Ponta catre Mircea Dusa: Pana miercuri sa fie luate masuri pentru schimbarea din functie a vinovatilor de blocarea alegerilor

Victor Ponta catre Mircea Dusa: Pana miercuri sa fie luate masuri pentru schimbarea din functie a vinovatilor de blocarea alegerilor

by December 9, 2012 0 comments

Premierul Victor Ponta le-a spus, duminica, ministrilor Mircea Dusa si Radu Stroe ca luni sa il informeze unde au existat probleme legate de respectarea contractelor pentru deszapezire, astfel incat pana miercuri sa fie luate masuri si sa fie schimbati din functie cei care nu au fost pregatiti, transmite Mediafax. “Maine sa imi spuneti nu unde a nins mult, si unde nu au fost incheiate contracte pentru deszapezire sau unde nu s-au achitat de obligatii, ca pana miercuri sa luam masuri si pe cine avem de schimbat din functie sa schimbam, pentru ca o sa mai avem zapezi”, le-a spus Ponta ministrilor Mircea Dusa si Radu Stroe, in videoconferinta.
Premierul le-a mai cerut celor doi ministri ca in sedinta de miercuri a Guvernului sa ii comunice daca mai este nevoie de alocarea unor noi resurse pentru anumite zone, astfel incat sa fie dati bani din Fondul de rezerva al Guvernului sau din rezervele statului.

***

Autostrada Arad – Timisoara, DN 59C Jimbolia – Sannicolau Mare si DN 6 Biled – frontiera Cedad, in judetul Timis, sunt inchise, duminica, din cauza ninsorii si a viscolului.

De asemenea, circulatia rutiera a fost intrerupta in judetul Timis, pe DN 59C Jimbolia – Sannicolau Mare, intre kilometri 0-41 si pe DN 6 Biled – Sannicolau, din cauza ninsorii si a viscolului, urmand ca odata cu incetarea vantului sa inceapa actiunea de degajare a drumului, precum si pe DN 1A, de la Cheia pana la limita cu judetul Brasov, unde sunt blocate ambele sensuri de circulatie din cauza unor avalanse.

CNADNR a precizat ca de la ora 13.00 a fost deschis traficul pe DN 1 pe sectorul Brasov – Predeal pentru toate categorii de vehicule.

Zeci de drumuri din 29 de judete sunt acoperite cu zapada. Drumurile nationale acoperite de zapada sunt in judetele Prahova, Arges, Dambovita, Buzau, Mehedinti, Hunedoara, Gorj, Valcea, Arad, Timis, Caras-Severin, Cluj, Bistrita-Nasaud, Bihor, Maramures, Satu Mare, Alba, Brasov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mures, Galati, Bacau, Suceava, Iasi, Mures, Vrancea si Botosani.

De asemenea, CNADNR a precizat ca atat Vama Nadlac, cat si Vama Cenad au fost inchise de autoritatile ungare.

***

Meteorologii au prelungit pana luni la ora 11.00 avertizarea cod galben de ninsori, ploi, polei si viscol pentru Bucuresti si 29 de judete din jumatatea de est a tarii.

Potrivit avertizarii transmise de Administratia Nationala de Meteorologie, in noaptea de duminica spre luni si in prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitatii in jumatatea de est a tarii si izolat se vor acumula cantitati de peste 25 de litri pe metru patrat. In acest interval ninge la munte, in estul si sud-estul Transilvaniei, in cea mai mare parte a Munteniei si Moldovei si in sud-estul Olteniei, iar in Dobrogea predomina ploile. In sud-estul teritoriului vor fi conditii de polei. Vantul va avea intensificari, iar in Muntenia, sudul Moldovei, precum si in zona Carpatilor de Curbura va viscoli ninsoarea.

Avertizarea este valabila de duminica, ora 20.00, pana luni, la ora 11.00, in Bucuresti si judetele Constanta, Tulcea, Braila, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Galati, Vrancea, Covasna, Harghita, Brasov, Bacau, Vaslui, Iasi, Neamt, Suceava, Botosani si partial in Maramures, Bistrita-Nasaud, Mures, Sibiu si Valcea.

Totodata, duminica, pana la ora 20.00 este cod galben de ninsori, ploi abundente, polei si intensificari de vant, in aproape toata tara, cu exceptia Bucurestiului si judetelor Calarasi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov, Dambovita, Arges, Valcea si Gorj.

Potrivit acestei avertizari, duminica vor fi precipitatii in majoritatea regiunilor, sub forma de ninsoare in Banat, Crisana, Maramures, jumatatea de nord a Moldovei si in zona montana, mixte in Transilvania si in sudul Moldovei si ploi in Dobrogea, nordul si estul Munteniei. In aceste zone, cantitatile de precipitatii vor depasi 25 – 30 de litri pe metru patrat in Carpatii Orientali si in estul teritoriului. Vantul va avea intensificari temporare, iar in zona de munte si in sud-vest va viscoli ninsoarea.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.