Oare vorbeşte serios? Merkel spune că UE nu a primit foarte mulţi refugiaţi şi ar mai fi loc

Oare vorbeşte serios? Merkel spune că UE nu a primit foarte mulţi refugiaţi şi ar mai fi loc

Oare vorbeşte serios? Merkel spune că UE nu a primit foarte mulţi refugiaţi şi ar mai fi loc

by March 1, 2016 0 comments

Uniunea Europeană nu a primit foarte mulți refugiați, dacă avem în vedere posibilitățile ei financiare și numărul de locuitori, a apreciat cancelarul german Angela Merkel într-un interviu publicat luni de ediția online a cotidianului Sudwest Presse, preluat de agenția EFE, scrie agerpres.ro.

Conform sursei, şefa guvernului de la Berlin a făcut comparația cu state ce au posibilități economice mult mai reduse față de cele europene și care au primit mai mulți refugiați. ‘Iordania, cu o populație de 6,5 milioane, găzduiește circa un milion de refugiați, Libanul are 1,5 milioane de refugiați și mai puțin de 5 milioane de locuitori, iar în Turcia sunt 2,5 milioane de refugiați, la o populație de 70 de milioane de locuitori’, a enumerat Angela Merkel.

Prin urmare, ea consideră că ‘în condițiile în care un continent ca Europa, cu 500 de milioane de locuitori, nu a primit nici măcar un milion de sirieni, dacă avem în vedere bunăstarea și condițiile noastre de viață, nu putem spune că este prea mult’.

De asemenea, notează agerpres.ro, în opinia cancelarului german acum principala problemă este consecvența față de valorile și obligațiile europene. ‘Putem vorbi de drepturile omului și de solidaritate dacă nu primim sirienii și irakienii care nu se se alătură Statului Islamic și caută protecție între noi ?’, s-a întrebat în continuare Angela Merkel.

Citiţi mai multe pe http://www.agerpres.ro/externe/2016/03/01/angela-merkel-considera-ca-bunastarea-din-ue-permite-primirea-mai-multor-migranti-18-00-20

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.