Și pensie și salariu, la Poliția Locală Sibiu! Cum am creat mutanții din aparatul de stat

Și pensie și salariu, la Poliția Locală Sibiu! Cum am creat mutanții din aparatul de stat

Și pensie și salariu, la Poliția Locală Sibiu! Cum am creat mutanții din aparatul de stat

by September 27, 2019 0 comments

Legislația românească a dat naștere la o adevărată golăneală în gestionarea banului public. Sectorul de stat a devenit vaca de muls pentru băieții deștepți din admnistrația locală. Așa s-a ajuns să creăm adevărați mutanți financiari, care, reprezentând o castă privilegiată, se află undeva în ceruri, în privința resurselor bănești de care beneficiază. Un asemenea specimen trăiește, la Sibiu, din munca oamenilor simpli, care plătesc taxe și impozite. Șeful adjunct Poliției Locale, Ioan Lupaș, că de el este vorba,  este un fost polițist care a ieșit la pensie în tinerețe, cu un venit nesimțit.

Bun de muncă, cu mintea limpede, ca la 50 de ani, el a fost numit, prin sistemul clasic de ”pile și relații” la Poliția Locală a Municipiului Sibiu. Nu în orice loc, ci direct în fruntea acestei structuri de asigurare a ordinii publice. Până să iasă la pensie, Lupaș a fost șef al departamentului de ordine publică, din cadrul IPJ Sibiu. Deci, s-a pensionat din funcția de șef ordine publică Poliția Sibiu și a trecut în funcția de șef ordine publică, la Poliția Locală Sibiu. S-a retras dintr-un post la stat cu un venit de peste 9000 de lei/ lunar și s-a angajat, într-un alt post,  la stat, cu un salariu de aproape 10 000 lei/lunar. Deci, pensia, cumulată cu salariu, rezultate din banii publici, de aproape 20 000 lei/lunar.

Averea acumulată este pe măsura veniturilor sale, realizate cu mare ”sudoare”: 3 case, un spațiu comercial, 2 terenuri intravilan de peste 3000 mp și doua terenuri extravilane de peste 10 ha. A mai adunat și trei masini: Un Suzuki Timny, un Alfa Romeo și un Suzuki Sx4 S Cross, dar și bani în conturi, în valoare de 33.000 euro și 31.900 lei.

De altfel, salariile din Poliția Locală Sibiu sunt astronomice. Șeful suprem, Gheorghe Adrian Aldea, are un venit lunar de peste 10 000 lei, cumulat din salariu și 1000 de lei, normă de hrană. Averea acestuia este modestă, în comparație cu ajunctul său, el deținând doar 2 case. În schimb, soția lui Aldea lucrează tot sistemul administrației locale Sibiu, la SC Apa-Canal SA și are salariul ținut la secret.

Întreaga structură a Poliției Locale Sibiu, aflată în subordinea Primăriei, este una stufoasă. Sunt peste 130 de angajați. În conducere sunt un director general, doi directori adjuncți, doi șefi de serviciu, doi șefi de birou, toți cu venituri ( salariu plus normă de hrană) de peste 8000 de lei/fiecare.

Munca polițiștilor locali se dovedește a fi una derizorie. Așa reiese din raportul întocmit pe 2018, privind activitatea lor. Pe lângă cea de bodygyard al mai marilor din Primăria Sibiu și paznici ai instituțiilor publice, polițiști locali fac vânătoare de mașini parcate ilegal, sunt ”hingheri” de oameni vagabonzi, cerșetori și bătrâni care vând la colțul străzii. Astfel, în raportul pe anul trecut, polițiștii locali se laudă că au dat 1281 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 495.827 lei, pentru parcare ilegală, s-au aplicat 169 de sancțiuni, în valoare de 34.340 de lei, pentru cerșetorie, s-au dat 19 sancțiuni, în valoare de 5.300 lei pentru depozitarea ilegală de deșeuri, dar și 108 amenzi, în valoare de 38.425 pentru comerț stradal neautorizat.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.