Primarul Timișoarei: Păziți-vă, oameni buni! Deja au început jafurile

Primarul Timișoarei: Păziți-vă, oameni buni! Deja au început jafurile

Primarul Timișoarei: Păziți-vă, oameni buni! Deja au început jafurile

by March 27, 2020 0 comments

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, susține că au revenit în România speriați de coronavirus și “diverși indivizi care nu sunt demni de respect” și le transmite oamenilor că “deja au început jafurile, pentru că unii nu au din ce trăi și vor deveni un pericol în societate”: “Păziți-vă, oameni buni!”.

Nicolae Robu a ținut, vineri, o conferință de presă online în care, printre altele, le-a transmis oamenilor să se păzească de “cei întorși din străinătate care au stricat imaginea României peste hotare”, scrie Tion.ro

“Au venit în țară și diverși indivizi care nu sunt demni de respect. Au venit, și eu spun lucrurilor pe nume, indivizi care nu s-au ocupat cu lucruri legale pe unde au fost și acum aici nu au din ce trăi. Știm bine că au existat diverse grupuri de infractori care au furat și au înșelat în fel și chip prin diverse țări, ne-au făcut și o imagine foarte negativă nouă, ca popor.

Primarul Timișoarei a mai susținut că are informații că au început jafurile și că mulți dintre cei întorși în țară nu au din ce trăi.

“Deja au început jafurile! Păziți-vă, oameni buni! Aceste personaje nu au din ce trăi și, pe măsură ce trece timpul, probabil că își consumă tot ce au agonisit și vor deveni un pericol în societatea noastră. Nu numai Covid-19 este un pericol, avem și persoane care sunt periculoase. Vă rog să vă luați toate măsurile de protecție vizavi de astfel de persoane”, a conchis Robu.

În urmă cu zece zile, primarul scria pe Facebook că a cerut Poliției Locale să monitorizeze toate mașinile care intră în oraș și să păzească Timișoara de cei care se întorc acasă, el susținând atunci că îi este teamă că mulți dintre ei sunt infectați cu coronavirus și altfel vor ajunge să dea virusul și timișorenilor.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.