Istoricul Vasile Lechințan: Cum sunt scoși românii ardeleni din vechile instituții de cultură din centrele orașelor

Istoricul Vasile Lechințan: Cum sunt scoși românii ardeleni din vechile instituții de cultură din centrele orașelor

Istoricul Vasile Lechințan: Cum sunt scoși românii ardeleni din vechile instituții de cultură din centrele orașelor

by July 9, 2020 0 comments

Se întâmplă un fenomen uluitor, la care nu s-a aşteptat niciun român ardelean. Prin aşa-zisele retrocedări, se revine, practic, la vechile Constituţii medievale (colecţii de legi ale Dietei Transilvaniei), prin care românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei.

Vechile instituţii de învăţământ ecleziastice şi publice ale Transilvaniei istorice, la ridicarea, susţinerea şi dezvoltarea cărora au contribuit decisiv şi românii transilvăneni, sunt purificate de români!

Sunt clujean şi observ în fiecare dimineaţă cum copiii de etnie maghiară se îndreaptă spre centru, la şcoli, şi copiii de etnie română, spre periferii.

Clădirea fostului Liceu al Piariştilor de pe strada Mihail Kogălniceanu (unde au învăţat sau au profesat marile personalităţi ale trecutului nostru naţional: Inochentie Micu Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi alţii) a fost deja purificată etnic de români.

Clădirea zisă „Bastilia”, a fostului Colegiu Reformat, tot de pe strada Mihail Kogălniceanu (colegiu susţinut material secole de-a rândul de sate româneşti de iobagi!), şi clădirea fostului Colegiu Unitarian (ridicată, de asemenea, din importante fonduri publice) au fost, de asemenea, date unor instituţii de cult maghiare, deşi nu le-au deţinut niciodată în proprietate.

Nu trebuie să cerceteze nimeni arhivele pentru a vedea din ce fonduri a fost ridicat, de exemplu, fostul Liceu al Piariştilor din Cluj.

Scrie clar, încrustat în piatră, pe frontispiciu, că a fost ridicat din Fondul de Studii ‒  o fundaţie publică.

Împărăteasa Maria Tereza a instituit, în oglindă, trei mari fonduri publice (similare unor fundaţii), administrate de stat, pentru catolicii din Transilvania şi trei pentru Ungaria (inclusiv pentru greco-catolicii români), în vederea susţinerii bisericilor, şcolilor şi studenţilor: Fondul de Religie (ungar şi transilvan), Fondul de Studii (ungar şi transilvan) şi Fondul de Burse (ungar şi transilvan).

În timp ce în Ungaria fondurile au rămas până în ziua de azi în administrarea statului, beneficiind cândva de ele şi biserici greco-catolice româneşti din Crişana, Maramureş şi Arad, în Ardeal statul austriac a avut un cuvânt de spus doar la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Atunci, într-o proporţie foarte redusă, au beneficiat şi românii greco-catolici de aceste fonduri. După instaurarea dualismului austro-ungar (1867), uriaşele averi au fost deturnate, treptat, de Statusul romano-catolic (maghiar), exclusiv spre religia romano-catolică, slujind astfel interesele pur maghiare.

Statusul era o organizaţie formată din clerici şi civili catolici maghiari care se considerau urmaşii unei caste privilegiate din Evul mediu.

Documentele lor sunt cel mai mare fals în acte publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea!

În anul 1866, Statusul romano-catolic ardelean a solicitat împăratului de la Viena să i se dea în administrare aceste fonduri (aşadar, nu în proprietate).

Împăratul aprobă cererea, transferându-le din administrarea statului austriac, în administrarea Statusului, ca organizaţie nestatală, şi astfel se deschide calea deturnării respectivelor averi în scopuri pur maghiare.

Maghiarii au luat totul, românii, nimic.

Spre sfârşitul sec. al XIX-lea, se produce falsul de care vorbeam: maghiarii „corectează” cartea funciară şi, la fondurile tereziene ardelene, introduc o acoladă (Onisifor Ghibu a publicat o copie a acestui fals, în perioada interbelică), scriind, la fiecare fond, „al Statusului romano-catolic ardelean”.

Fals uriaş, pentru că, prin definiţie, o fundaţie nu poate fi proprietatea cuiva, nici măcar a celui care a constituit-o, având personalitate juridică proprie. Poate fi doar administrată de cineva.

Împroprietăririle acestea, numite retrocedări, nu constituie o simplă deposedare materială a românilor de o clădire sau alta, fie ele şi din centrele oraşelor, ci constituie o lovitură adusă în spirit românilor, o lezare a intereselor noastre morale şi spirituale.

Noi avem în aceste clădiri o mare investiţie morală şi sufletească, pentru că aici au învăţat şi au profesat personalităţile noastre mari. De aceste clădiri sunt legate eforturile prin veacuri ale strămoşilor noştri iobagi.

Spre exemplu, Colegiul reformat din Aiud avea în stăpânire feudală 5 sate româneşti din Scaunul Arieş, care contribuiau la susţinerea financiară a acestuia.

Colegiul reformat din Cluj dijmuia satele Gădălin, Aruncuţa, Miceşti şi altele. Strămoşii mei din Silivaşu de Câmpie, alături de alţi iobagi români din Câmpia Transilvaniei, duceau dijma produselor lor Colegiului Reformat din Tîrgu-Mureş, actualul liceu Bolyai Farkas.

De aceea, am resimţit mai acut, în urmă cu doi ani, durerea tinerilor români de la acest liceu, care au protestat când au fost daţi afară. Oricare român care trece pe lângă instituţiile purificate etnic resimte lezarea demnităţii sale istorice.

La Cluj-Napoca sunt 170 de clădiri revendicate în centrul istoric. Dacă în perioada interbelică mari profesori de drept şi istorici ai Universităţii clujene s-au implicat în problemele ardente ale societăţii, de data aceasta Universitatea Babeş-Bolyai tace.

Mai mult chiar, dl Andrei Marga, fostul rector, este semnatarul unei decizii politice de „restituire” a clădirii „Bastilia” din Cluj (luând-o de la Liceul „Gheorghe Şincai”) către Biserica reformată maghiară.

Apare astfel o realitate juridică cu totul nouă: niciodată în istorie această clădire n-a fost a Bisericii reformate! Colegiul reformat, care deţinea iniţial clădirea, nu era în raport de dependenţă juridică faţă de Biserica reformată.

Altă monstruozitate juridică este produsă de către Judecătoria Cluj-Napoca, atunci când atribuie clădirea de pe strada Iuliu Maniu nr. 5, fostă în administrarea Statusului romano-catolic ardelean, Bisericii romano-catolice din Cluj, care se trezeşte astfel cu un plocon făcut de forul de judecată sus-amintit. Biserica nu a deţinut niciodată în proprietate clădirea respectivă.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.