Politic
PSD are bani de campanie electorala pentru PE cat toate celelalte partide
Alianța PSD-UNPR-PC a primit, în prima parte a campaniei electorale, donații însumând 1.622.120 lei, adică aproape cât toți ceilalți competitori la un loc, în timp ce PDL a avut donații de 663.412 lei, PNL – 482.538 lei, iar PMP –
Read MoreMotivare a instantei in favoarea lui Adrian Nastase: lipsa antecedentelor penale, grija pentru patrimoniul familiei, nivelul inalt de pregatire
Judecatoarea care a decis sa nu suplimenteze cu un an pedeapsa lui Adrian Nastase, asa cum cereau procurorii DNA, invoca ca argumente, printre altele, lipsa antecedentelor penale ale fostului premier, grija acestuia pentru membrii si patrimoniul familei sale, nivelul de
Read MoreAntonescu promite ca o va pastra in functie pe Kovesi (DNA) daca ajunge presedinte
Presedintele PNL Crin Antonescu a reiterat luni, in emisiunea “Evenimentul Zilei”, de pe B1 TV, ca in cazul in care castiga alegerile prezidentiala, nu intentioneaza sa ii schimbe pe Tieriu Nitu si pe Laura Codruta Kovesi din functiile de procuror
Read MoreCrin Antonescu: Sunt impotriva reconstituirii aliantei DA.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat luni, in emisiunea “Evenimentul Zilei”, de pe B1 TV, ca este impotriva constituirii unei noi aliante, de tipul aliantei D.A. sau USL, precizand totodata ca nu exista vreo decizie in partid in aceasta privinta.
Read MorePSD Neamt se roaga de Ponta să candideze. Ponta: La Congresul PSD va fi stabilit candidatul la prezidentiale, nu si premierul
Aproape 6.000 de membri ai USD Neamț i-au cerut vineri premierului Victor Ponta, să candideze pentru funcția de președinte al României, transmite Agerpres. Afat in turneu electoral in Moldova, Ponta a declarat ca la Congresul PSD va fi stabilit candidatul
Read MoreCrin Antonescu: Nu voi schimba procurorii sefi daca ajung presedinte
Crin Antonescu, a declarat vineri seara, la B1 TV, că nu ar schimba procurorii șefi, respectiv pe Tiberiu Nițu și Laura Codruța Kovesi, chiar daca a avut unele rezerve cu privire la numirea lor, dacă ar fi ales președinte. „Nu
Read MoreLaszlo Borbely: România riscă să intre în procedură de infringement pe mediu. Situaţia se discută în coaliţie
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a avertizat că România poate intra în procedură de infringement pentru că alocă fonduri insuficiente pentru programele de mediu, el precizând că situaţia urmează să fie discutată în coaliţia guvernamentală, transmite corespondentul MEDIAFAX. Borbely
Read MoreVictor Ponta: In 2017 vom aloca 2% din PIB
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a felicitat autoritățile de la București pentru alocările bugetare suplimentare în domeniul Apărării. Declaratiile au fost facute la Palatul Victoria, după întrevederea de la Ministerul Apărării Naționale
Read MoreConferinta de presa comuna la Cotroceni. Secretarul general NATO: Romania nu e singura. Traian Basescu: Obiectivul nostru este consolidarea nivelului de securitate
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat vineri, la Bucuresti, ca “Romania nu este singura” in fata crizei ucrainene si ca alianta va “tot ce este necesar”, in conditiile in care “agresiunea Rusiei submineaza chiar principiile pa care
Read MoreA inceput urmarirea penala pentru ameninţare, în cazul plângerii lui Robert Negoiţă impotriva lui Sebastian Ghita
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început, vineri, urmărirea penală pentru ameninţare, în urma plângerii formulate de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, relateaza Mediafax. “În cauza având ca obiect plângerea formulată de numitul Negoiţă
Read More
