Samsari imobiliari în județul Timiș. Cum a făcut slalom printre legile retrocedării, candidatul PNL la șefia CJ

Samsari imobiliari în județul Timiș. Cum a făcut slalom printre legile retrocedării, candidatul PNL la șefia CJ

Samsari imobiliari în județul Timiș. Cum a făcut slalom printre legile retrocedării, candidatul PNL la șefia CJ

by September 23, 2020 0 comments

Candidatul PNL la CJ Timiș, Alin Nica nu s-a îmbăgățit ca un om cinstit, din muncă și responsabilitate. El doar s-a folosit de funcția de primar în exercițiu la Dudeștii  Noi și profitând, la maxim de prevederile legilor retrocedării. Nica se poate încadra foarte bine în conținutul termenului de samsar imobiliar. El a manevrat cu eficiență, în propriul beneficiu, întreaga documentație existentă în primărie despre situația terenurilor din zonă.

Dar el nu a lucrat de unul singur, spun surse locale. A avut o echipă bine organizată, formată din primarul Alin Nica, viceprimarul Ioan Goșa, secretarul primăriei, Nicolae Gehl și topometristul Maria Șuteu. Toți și-au făcut vile în cartierul rezidențial din comuna Dudeștii Noi.

Pentru o ”dreaptă” înavuțire, echipa lui Nica s-a folosit de legile 18/1991  și legea 247/2005 privind fondul funciar și retrocedarea către foștii proprietari a bunurilor confiscate de comuniști. Potrivit unor surse din consiliul local, Nica, având acces la arhivele comunei,   i-ar fi identificat pe foștii proprietari care aveau dreptul la reconstituirea fostelor proprietăți și apoi a ”aranjat” actele de punere în posesie, astfel încât, prin precumpărare sau schimb de terenuri, potentații din primărie să pună mâna pe cele mai bune proprietăți din comună. Președintele comisiei de retrocedare a fost viceprimarul Ion Goșa (actualul candidat la primăria din Dudeștii Noi), iar soția acestuia, a fost numită agent agricol ( care avea pe mâna arhiva cu terenuri ale comunei).

Mai mult, pentru că unii dintre foștii proprietari, svabi de origine,  au plecat în Germania în perioada comunistă, s-ar fi întocmit acte de proprietate, în numele lor, dar fără ca aceștia să aibe cunoștință. Am putea spune ca ar fi vorba de acte false de retrocedare. Așa s-a ajuns ca întreaga pășune a comunei să ajungă, prin diferite manevre, în proprietatea lui  Nica și a echipei lui din Primărie. Inițial, pe numele unor prieteni, fini, colegi de facultate, iar în cele din urmă, pe numele lor.

O afacere dubioasă a fost  modul în care s-a făcut retrocedarea pe terenurile din cartierul rezidențial. Potrivit surselor noastre din cadrul Consiliului Local,  proprietarii machidoni ( aromâni din Constanța), care aveau terenuri arabile chiar la granița dintre Dudeștii Noi și Becicherecu și le arendaseră către cooperativa Comagro, ar fi fost mutați, în acte, în vatra satului, în intravilan, unde se află acum cartierul rezidențial. Așa ar fi putut reprezentanții primăriei să le cumpere adeverințele de punere în posesie și să pună mâna pe terenurile lor.

De asemenea, marile lucrări publice, cum ar fi de exemplu, canalizarea,  din comuna Dudeștii Noi s-ar fi făcut printr-o firmă locală, în care erau acționari mai toți liderii din Primărie, inclusiv edilul Nica. Dar nu prin încredințare directă sau licitație, ci prin subcontractarea lucrărilor.  Câștigătoarea lucrării era firma Dinu Instal SRL, dar executarea ei  se făcea de către GI&GM Construct Impex SRL. Acționari la această firmă au fost Nica, primarul, Goșa, viceprimarul, Gehl, secretarul primăriei, iar dministratorul firmei era soția lui Gehl.  Asta se întâmpla prin 2013, ca apoi toți reprezentanții primăriei să se retragă din firmă de teama conflictului de interese.  De altfel, secretarul Gehl a și fost condamnat, cu suspendare  pentru fapte de corupție din primărie, dar s-a retras în mediul de afaceri, după ce a acumulat o avere, cât timp a fost în Primăria lui Nica.

De asemenea, ani de zile contabilul șef din Primărie a fost sora lui Alin Nica, Pascu Monica, în timp ce altă sora a lui, Valentina, căsătorită cu viceprimarul din Becicherecu, a executat lucrări topometrice pentru primăria din Dudeștii Noi.

O altă afacere dubioasă a fost și BMDN Torontal, o firmă mixtă a Primăriei Dudeștii Noi și a Primăriei Becicherecu, prin care se derulau multe lucrări publice. Potrivit surselor noastre, în urma unui control al Curții de Conturi, prin 2014, unde s-ar fi găsit mari nereguli financiare, administratorul firmei și-ar fi dat demisia și ar fi dispărut cu actele companiei., iar serverul  ar fi luat foc. Administratorul era și contabilul școlilor și grădinițelor de la Dudeștii Noi și Becicherecu.

Din toate aceste fapte prezentate de surselor noastre locale, bine informate și prinse în sistemul administrativ de la Dudeștii Noi,  care pot fi probate prin o serie de documente, rezultă suspiciuni rezonabile pentru deschiderea unui dosar penal la DNA.

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<