
Tag "agricultura"
Pachetul de măsuri sociale și economice pentru salvarea României
Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ”Sprijin pentru România”, ce urmează să fie prezentat, luni, de liderii coaliţiei, cuprinde, printre altele, Programul ”Family start” – garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către
Read MoreO analiză Syngenta: Care sunt cauzele ce pot duce la deșertificarea României
Agricultura românescă va înregistra, în acest an, o producţie record, însă pericolul exploatării intensive şi nesustenabile a terenurilor riscă să amaneteze viitorul agroalimentar al ţării. Cultivarea intensivă, folosind tehnologii care solicită la maxim potenţialul pământului, ar putea afecta semnificativ suprafaţa
Read MorePreviziuni: 2016, cel mai bun an agricol din ultimul deceniu. Cauze: ploile bogate si cresterea investitiilor
Agricultura românească ar putea înregistra, în acest an, cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, arată o analiză realizată de exeperţii de la DEKALB. Vremea favorabilă din primăvară, creşterea investiţiilor în agricultură, relansarea consumului, evoluţia preţurilor şi dezvoltarea relaţiilor de
Read MoreCioloş îi arată cartonaşul galben ministrului Agriculturii: Nu ar fi trebuit să comunice dacă nu avea toate datele
Premierul Dacian Cioloş l-a ”urecheat” vineri pe ministrul Agriculturii. Şeful Guvernului a declarat că Achim Irimescu nu ar fi trebuit să comunice numele firmei Brădet în scandalul copiilor îmbolnăviţi în Argeş dacă nu avea toate elementele, reproşându-i că “în acest
Read MoreAtanasiu: Rectificarea bugetară, gest disperat al candidatului Victor Ponta de a obţine voturi
Într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, Atanasiu a declarat că: “Decizia Guvernului Victor Ponta privind rectificarea bugetară reprezintă gestul disperat al unui candidat de a obține voturi chiar cu prețul sacrificării economiei românești. Premierul a tăiat în mod iresponsabil banii destinați
Read MorePonta: Particip la evenimente agricole, dar nu mă apuc să cumpăr terenuri
Premierul Victor Ponta a declarat marti ca agricultura a devenit, dintr-un fenomen de subzistenta, o parte a economiei. Seful Guvernului a participat la deschiderea primei sesiuni de cereri de fonduri europene. Liderul de la Palatul Victoria i-a asigurat pe fermierii
Read MoreNoi manevre ale alui Cristescu pentru a se intoarce la conducerea ADS
Radu Cristescu incearca noi manevre pentru a se intoarce la conducerea Agentiei Domeniilor Statului. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Agriculturii, Cristescu primeste in continuare sprijinul consilierul premierului, Andreea Vass in vederea reocuparii functiei. Astfel, in urma intelegerii dintre cei
Read MoreGasca lui Cristescu refuza sa mai vina la munca
“Locotenentii” fostului sef al ADS, Radu Cristescu, proaspat demis de ministrul Agriculturii, nu s-au prezentat astazi la serviciu. Este vorba despre Danut Driga, sefului Corpului de Cotrol, Aneta Brezoianu, director al Departamentului de Patrimoniu, dar si functionarii Daniel Leonte si
Read MoreSeful ADS a fost demis. Cu scandal!
Presedintele Agentiei Domeniilor Statului, Radu Cristescu a fost demis ieri, in urma unui ordin emis de ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara. Eliberarea acestuia din functie s-a lasat insa cu scandal. Puternic sustinut de conducerea PDL Salaj, dar si de Andreea Vass,
Read MorePresedintele ADS, pe cale a fi demis. Radu Cristescu protejeaza afacerile lui Voiculescu si Poenaru, dar prejudiciaza statul cu sute de milioane de euro
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara a semnat demiterea presedintelui Agentiei Domeniilor Statului (ADS) Radu Cristescu, potrivit unor surse din cadrul ministerului. Decizia lui Tabara vine ca urmare a numeroaselor nereguli descoperite de catre Corpul de Control al ministerului. Raportul inspectorilor de
Read More